POVESTEA TA: Cealaltă femeie

Nu am crezut niciodată că voi ajunge în această situație; am ajuns să iubesc omul nepotrivit.

Îl cunosc încă de când eram mica, dar acum 2 ani – aproape 3, a început “povestea” noastră. La început a fost doar o simpla joaca, dar cu timpul sentimentele au început să îsi fac simțită prezența. De câteva ori, atât eu, cât și el, am decis să renunțăm pentru că era ceva imposibil, deoarece el avea iubită.

Niciodată nu am reușit să renunțăm și nu am înteles de ce. Nu am vrut și nu vreau nici în prezent să accept faptul ca am sentimente pentru el.

În el am găsit omul pe care mi l-aș dori lângă mine. Este un om cald, bun, răbdător, îmi ofera liniște.

Probabil mulți m-ar judeca spunând că m-am băgat într-o relație, iar el stă cu mine pentru sex, dar nu este asa… Mi-a demonstrat de nenumărate ori că nu stă cu mine pentru asta și dacă era așa, nu stătea atâta timp. Am avut nenumărate întâlniri în care, pur și simplu, am stat de vorba, ne-am spus ofurile, ne-am îmbrățișat și atât. Nu e genul de om deschis, nu arată des ce simte, dar mi-a confirmat faptul că nu-i sunt indiferentă, ba mai mult, mi-a zis ca eu sunt diferită, ca știu să îl ascult, că sunt lângă el.

Nu am vorbit niciodată despre relația lui, mi s-a părut pierdere de timp, deoarce atunci când eram cu el nu îmi doream altceva decât să opresc timpul în loc, să mă bucur de prezenta lui.

Sunt convinsă că în relația lui există probleme, probleme mari, deoarece ei de un an stau împreună și în tot acest timp au fost, zile, nopți când a stat cu mine non stop. Stau și mă gândesc; când el ajunge acasă, oare ea nu îl întreaba unde a fost, ce a facut?

La începutul relației se ferea să nu fim vazuți împreună de cineva cunoscut, însa acum lucrurile nu mai stau așa. Întotdeauna când am avut nevoie de el, a fost lânga mine. De multe ori, cand ieșeam, îmi adormea în brațe, îi spuneam să plece, dar nu voia… În momentul de față, sentimentele mele sunt contradictorii, nu  știu ce să cred. În același timp, mă simt și vinovată fața de ea, dar sentimentele mele sunt mai puternice, sunt anumite lucruri pe care nu le mai pot controla ca la început .

Singurele întrebări pe care le am în minte sunt: oare chiar simte ceva pentru mine? Într-o zi, vom fi ceva mai mult? Sunt întrebări care mă macină în fiecare zi.

Întotdeauna mi-am pus orgoliul, deminitatea, pe primul loc. Din cauza orgoliului am pierdut multe lucruri în viață, însă de data aceasta (poate deși nu trebuie) voi lasa inima să decidă.  Adio rațiune !
Vă multumesc!

Poveste primită de la o cititoare.

Trimite-mi și povestea ta! povesti@chrisoliver.ro

Foto: New York Behavioral Health

POVESTEA TA: Cum să facem să ne fie bine?

Bună!

M-am gândit de o mie de ori cum să încep asta, și de atatea ori m-am și răzgândit. M-am gandit să scriu cu diacritice, poate pentru că voi trage de timp. Dar, în final, mi-am dat seama că, oricat de mult aș trage de timp, voi simți la fel. Mai exact, voi iubi la fel. Voi simți la fel pentru primul meu iubit, pentru persoana care m-a învațat să iubesc și care m-a facut fericită nu o dată, nu de două ori, ci de un milion în doar câteva luni.

Scriu asta pentru că am ajuns într-un punct în care creierul îmi este blocat, însa inima nu înceteaza din a simți și din a spera.

Sunt cu un baiat de câteva luni. Relația noastră nu a început tipic, cu buchete de flori și zeci de întalniri până la primul sarut dar, în schimb, ne-am iubit dinainte de a fi împreună. Amandoi simțeam ceva unul pentru celălalt, amandoi voiam ceva, însa niciunul nu avea curajul de a face primul pas. Bineinteles, eu eram eram orgolioasa pentru a face primul pas, iar el mult prea nesigur că nu îl voi respinge, până într-o seara, când a făcut-o. Nu voi uita niciodată acea seară, acel moment în care ecranul telefonului s-a aprins pentru prima dată și nu s-a mai stins. De atunci, telefonul îmi stă mereu aprins, chiar și atunci când nu vorbim, doar din dorința de a-i vedea ultimul mesaj, de a vedea dacp îmi scrie, de a vedea când s-a deconectat. Lucruri atât de banele, dar care mie îmi fac viața astfel.

După ceva timp, au aparut niște sentimente aiurea. Din partea lui, iubirea era partial umbrită de un sentiment care îi spunea că nu e bine, că între noi nu va merge. Și totuși, îl cred cu toată ființa mea atunci când îmi spune că sunt tot ce își dorește, că sunt fata pe care el o visa și care îi poate fi alături toată viața. Nu au fost doar vorbe. Știu că aveți tendința să spuneți “Ehh… își bate joc de tine. Esti rezervă.” Nu e așa. Prin faptul că a renunțat la anumite lucruri, la niște prietenii, mi-a demonstrat că eu sunt mai importantă pentru el decat multe altele. Au fost momente în care nu m-am simțit prioritatea numarul 1, dar au fost mai multe momente în care mi-a făcut inima să tresară de fericire.

Îl iubesc de înnebunesc. Dar îmi doresc ca și el să simtă la fel. Îmi doresc să treacă peste nesiguranță, îmi doresc sa fiu eu motivul pentru care zambește în fiecare zi, dar mai ales seara și dimineața. Îmi doresc să fie el primul și ultimul băiat din viața mea, să fie singurul care mă atinge, mă sărută, îmi spune “te iubesc!”, și care mă face fericită și mă respectă. Cred cu adevărat că dacă nu există respect pentru mine într-un loc, atunci trebuie să plec. Dar cum să plec când mă respectă, când vrea să mă iubească cu toată ființa lui, când are nevoie de ajutor? Cum aș putea să renunț la singurul motiv pentru care mi-am dat viața peste cap și mi-am schimbat credințele, când a facut ca totul să fie atat de frumos? Nu vreau să renunțăm, nu vreau să ne desparțim, vreau doar să găsim raspunsul la întrebarea pe care amândoi ne-o adresăm zilnic, dar niciodată unul altuia, ci fiecare sine însusi: “Cum să facem să fie bine, dragoste?

Poveste primită de la o cititoare.

Trimite-mi și povestea ta! povesti@chrisoliver.ro

Foto: C

POVESTEA TA: Eu te iubesc, tu… m-ai uitat…!

O zi minunta de Decembrie…

Sentimentele năvaleau asupra mea, asupra noastră ca o adevărată furtună. Visele prindeau contur, totul era fabulos! Miracolul iubirii era între noi doi iar iubirea ne șoptea amândurora la ureche…

Câtă fericire și cât de mult ne iubeam.
Anii trec , iar sentimentele rămân neschimbate. Dorința noastră de a ne uni trupurile într-un singur trup era arzătoare… și am hotărât să ne căsătorim. Am considerat mereu că familia e cea mai importantă, de aceea eram dispuși să facem acest pas împreună, dar viața și împrejurările ne-au desparțit! Cum? De ce? Nu știu… sau cel puțin eu nu știu acest amănunt!

M-am trezit singur într-o lume așa mare. Unde eram și ce voiam de la viața, nu stiam. Aveam o singura întrebare : De ce Doamne? Ce am făcut de merit eu asta?  Și am ramas singur de atunci , din acel moment!

Eu te iubesc , dar tu? Tu ai plecat cu altcineva! Unde e iubirea noastră? Pentru ce ai renunțat la mine? Ești fericită, ca asa spui…. dar nimeni nu te va iubi cum te iubesc eu!

Eu te iubesc , tu… m-ai uitat…!

Poveste primită de la un cititor.

Trimite-mi și povestea ta! povesti@chrisoliver.ro

POVESTEA TA: Este o boală să iubești atât de mult?

Salutare! Mă numesc Marius și vă voi spune povestea mea.

Cam de o lună, am rupt o relația pe care o aveam de 3 ani. Au fost 3 ani petrecuți lângă o persoană frumoasă, deșteaptă și care, m-a ajutat foarte mult.

Ne-am iubit foarte mult și am trecut prin foarte multe în toti acești 3 ani. A fost fata la care visam…

În ciuda faptului ca m-a înselat de trei ori, am iertat-o; pentru că o iubeam… O iubeam enorm și încă o mai iubesc.

Oare am fost prost pentru că am trecut peste așa ceva? Încă mă întreb: de ce o iubesc atât de mult? Este oare o boală?

Ne-am despărțit prietenește… pentru ca ne-am dat seama că nu eram compatibili. Dupa 3 ani, ma rog, ea încetase să mă mai iubească… Culmea, de ce m-a înșelat dacă mereu susținea că sexul cu mine e extraordinar și că o fac să se simtă atât de bine?

Acum nu mai vorbim deloc dar eu mă gândesc la ea non stop și mă doare foarte tare. Aștept ziua în care o voi revedea și sper să ne dăm seama de greșeli și să fim mai maturi.

Poveste primită de la Marius.

Trimite-mi și povestea ta! povesti@chrisoliver.ro

POVESTEA TA: Unii barbați nu știu să prețuiască femeile care fac totul pentru ei

Din cauza fostului meu, care m-a lăsat mereu pentru prietenii lui – să meargă la bere, dupa 8 ani, l-am înșelat. Dar nu din iubire, ci din prostie, deoarece simțeam că nu mă iubește la fel.

Mereu se purta urât și până la urmă, m-a învățat să mint. Doar rele am învățat de la el.

Un bărbat poate schimba o femeie bună în una rea. Păcat că nu știu să prețuiască ce au, la timpul potrivit.

Aveți grijă fetelor, nu vă lăsați călcate, nici din dragoste, în picioare! Prețuiți-va! Merităm, mereu, ce-i mai bun! Nu faceți greșeala mea, ci puneți punct! Este foarte greu cand la miloc este un copil, el suferă foarte mult…

Nu l-am uitat dar prefer singuratatea decât sa fiu într-o relație care îmi aduce atâta suferință.

Poveste primită de la o cititoare.

Trimite-mi și povestea ta! povesti@chrisoliver.ro

POVESTEA TA: O femeie te poate iubi mai mult decât propria ființă

Îl iubeam atât de mult, că nici nu credeam că mai pot respira făra el…

Era o iubire bolnavă, deja devenise o obsesie pentru mine. Vroiam să fie în permanență cu mine. Și el ma iubea… doar că nu la fel de mult. Totuși nu puteam sta unul fără celălalt.

Era o chimie mare între noi, o atracție puternică pe care nu o pot descrie. Dar chiar și asa, am început să îmi stăpânesc iubirea, și ușor-ușor l-am lăsat să plece.

De doi ani suntem despărțiți.

Nu și-a făcut nicio relație serioasă până acum. Adică, de ce să mint, că nici eu nu mi-am făcut. De fapt, cred că noi încă ne iubim, doar că la noi orgoliul e cu un pas înaintea iubirii.

Nu trece seară fără să mă gândesc la el, la cum mă strângea în brațe de parcă eu eram totul pentru el… El a fost primul băiat din viața mea și din inima mea. Nu știu dacă va rămâne și ultimul din viața mea, dar din inima cu siguranța.

Poveste primită de la o cititoare.

Trimite-mi și povestea ta! povesti@chrisoliver.ro

Foto: mammimoney

POVESTEA TA: Merit ceva mai bun. Merit admirație, susținere, respect și mai ales întelegere

Dragă străine,

Da, tu, care ieri îmi erai prieten, frate, chiar și tată. Tu, care erai persoana pe care o admiram cel mai mult. Tu care erai idolul meu, persoana care mă facea să fiu mai bună, să îmi depasesc limitele. Tu, unde-ai disparut!?

Te întrebi oare de ce nu-ți mai scriu, probabil că te gândești că te-am uitat, că nu mai însemni nimic pentru mine… Ei, bine, te inșeli! Mă gândesc la tine mereu și mă rog la Dumnezeu pentru tine. Știi? Mi-e așa dor de noi, de noi cum eram înainte, de momentele în care eram doar noi doi, frații, fără nimeni altcineva…

Te întrebi, oare, de ce am plecat ? Ei bine nu am plecat, tu m-ai alungat… iar eu, am decis să ies usor din viața ta… Noi mai eram „noi”, nu mai erai tu, era doar EA… Ea era cea bună, cea corectă, cea care ne-a desparțit și apropiat de atâtea ori, ea care îți face rău… EA… De accea am decis să las totul în urmă și sa nu mai fiu eclipsată de nimeni…

Nu am cerut să fu pe primul loc în viața ta, dar nici nu puteam accepta să fiu pe ultimul… Merit ceva mai bun de atât, merit admiratie, susținere, respect și mai ales întelegerea de care nu am mai avut parte din partea ta în ultimul timp… În fine, sper că ești bine, sper că ți-e bine, și… că… Ea te face fericit și îți e alături.

Mi-e dor de noi, mi-e dor de tine străine, de cum eram, de cum erai…

Poveste primită de la o cititoare.

Trimite-mi și povestea ta! povesti@chrisoliver.ro

Foto: Huff Post

POVESTEA TA: Am făcut cea mai mare greșeală a vieții

Bună, am 40 de ani, iar povestea mea de dragoste începe cu 25 de ani în urma.

Eu, o pustoaică nebunatică și băiețoasă, el cu 4 ani mai mare decât mine. Eu elevă, el sportiv, jucând la o echipă de fotbal din localitate.

Primul nostru contact vizual a fost într-o zi foarte călduroasă, de vară, în curtea școlii din apropiere, acolo unde se întălneau de obicei majoritatea tinerilor. În acel moment, am încremenit vazandu-l. Un chip superb, iar despre corp nu mai spun… Era cel mai frumos tânăr pe care îl întâlnisem până atunci.

L-am abordat eu în formă de joacă, mai mult așteptând reacția lui. Spre surprinderea mea, mi-a răspuns glumelor într-un mod cât se poate de politicos și prietenos, lucru care mi-a dat și mai mult curaj.

Cu timpul, am ajuns să ne apropiem ca doi prieteni, apoi s-a întamplat să ne apropiem și mai mult, ajungând să devenim chiar iubiți.
A fost cea mai frumoasă poveste de dragoste, sinceră și copilăroasă.

Ne vedeam zilnic și ne iubeam foarte mult. A mai trecut ceva timp eu m-am maturizat și dintr-o puștoaică nebunatică am devenit o tanara foarte atractivă și cu succes la baieți. Eram amandoi foarte frumoși…

La un moment dat, ceva s-a întâmplat iar el s-a îndepărtat, cauza pe care nu o cunosc nici acum. Mă rog, a trecut timpul și fiecare și-a facut o altă relație, însa noi am continuat să ne întâlnim, să ne spunem fiecare poveștile. Redevenisem din nou acei prieteni intimi care își puteau povesti totul și care, se încurajau reciproc. Eu il iubeam ca o nebună doar că nu găseam curajul să-i spun, știind că el este într-o altă relație. Același lucru îl simțeam și din partea lui.

După cațiva ani, doar de prietenie, geloasă și crezând că sunt fără sanse la el, am decis să mă căsătoresc și să plec cât mai departe, crezând ca-l pot uita. Am facut marea greseală a vieții! Am sperat că aflând despre intenția mea, va încerca să mă oprească, însă nu a fost așa.

M-am căsătorit într-o altă țară, cu un bărbat pe care nu l-am iubit niciodată dar care mi-a oferit totul. Nu spun că nu am încercat să-mi iubesc sotul, doar că mereu m-am împiedicat de umbra trecutului meu. El, la rândul lui, s-a căsătorit, având acum fiecare familia lui.

Dupa 10 ani de absență, ne-am regăsit cu ajutorul internetului. În momentul regăsirii ne-am comportat ca doi adolescenți, cu fluturași în stomac, același sentiment pe care îl trăisem cu mulți ani în urmă și pe care aproape că-l uitasem.

Ne-am povestit fiecare viețile, ajungând la concluzia că de atâția ani trăim intr-o minciună, referindu-ne aici la relația de cuplu pe care o ducem fiecare. Ne iubim și acum cu aceeași intensitate și din păcate nu mai putem face nimic. Fiecare avem soț – soție și câte un copil… Ne vorbim destul de des  și speram ca un miracol să se poată întampla, ca noi doi să fim din nou împreună.

L-am iubit, il iubesc și îl voi iubi până la sfarșitul zilelor mele!

Poveste primită de la o cititoare.

Trimite-mi și povestea ta! povesti@chrisoliver.ro

POVESTEA TA: Când ai lângă tine o persoană care nu arată nici măcar o urmă de emoție, admirația se stinge în timp…

Gara de Nord/București, 2015.

Suntem încă în magazinul  alimentar, când auzim fluierul de plecare al trenului cu destinația Galați. Luăm bagajele în grabă și plecăm zâmbind, lăsând în urma noastră un timp ce ne e, parcă, străin. Încă îmi plimb degetele pe cartea atât de dragă, găsită la un anticariat din Câmpulung Muscel. Un roman ce încă mi-a rămas întipărit în minte – Lumină în amurg/Xavier de Montépin.

Printre rânduri, privirile noastre se întâlnesc și începem să comunicăm… Da, comunicarea aceea care a lipsit în cele patru luni de relație. E uimitor câte lucruri poți afla cu un “Spune-mi ce nu știu, dar aș putea afla…”

Mă simțeam din ce în ce mai mică, simțeam tot mai mult că suntem doi străini care călătoresc împreună pentru prima dată, aveam un om străin în fața mea… Un străin ce urma să rămână lângă mine timp de o săptămână. Am încercat să mă liniștesc, să alung toate gândurile negative și să îmi spun că poate o să fie bine și lucrurile nu stau chiar atât de rău. Îmi făcusem prea multe speranțe pentru această călătorie. Am sperat să ne unească, să ne apropie mai mult, să mergem împreună mai departe. Nu mă putea cuprinde paranoia tocmai într-un astfel de moment… Și pe cât de mult eram entuziasmată de acest drum, vroiam din ce în ce mai mult să ajungem mai curând… Îmi părea a fi un timp infinit,un șir interminabil de ore ce se opresc în loc.

Când într-un final am ajuns la destinație, am răsuflat ușurată, sperând ca puțină odihnă să îmi liniștească starea interioară. Mi-am spus “De acum, putem petrece timp împreună, cunoscându-ne reciproc, comunicând și relația noastră o să funcționeze. O să fie bine…” Dar din cât încercam să păstrez aceste gânduri, lucrurile aveau să devină un adevărat obstacol.

Săptămâna de vis s-a transformat într-o barieră de netrecut, ne-a îndepărtat unul de celălalt, au apărut certuri, intrigi, discriminare. Ce se întâmpla cu noi…?

Au intervenit discuțiile despre bani și asta ne-a golit sufletele.

Cu ochii ațințiți spre Dunăre, cu el, un străin ținându-mă de mână, întrebându-mă ce aș putea să fac… Am plâns în interior, am certat timpul, m-am urât pe mine, pentru situația deplorabilă în care mă aflam… Aici s-au aflat lucrurile ce nu au fost comunicate în cele patru luni de zile. Aici s-a dărâmat legătura ce mai atârna de un fie de ață. Aici…

Acaparată de gânduri, glasul lui îmi sună ca un ecou… “Liz,ești aici?”
Cu ultimele puteri, schițez un zâmbet și fac un pas. Văd ochii lui, fără urmă de emoție… Și toată săptămâna îmi pare doar un șir de evenimente, doar clădiri fără viață, un oraș în ruină, dar un loc în care am lăsat amintiri mari.

Cu propriul suflet,o ruină în sine, îmi iau Rămas-bun de la acest superb oraș, îmi iau Adio de la fiecare loc în care am lăsat amintiri, privind acum drumul spre București. Din marele meu entuziasm, mi-au rămas doar teamă, regrete și dezamăgire. Dar încă păstrez un zâmbet.

Am ajuns în marele București, acest București luminat, mereu în mișcare, m-am pierdut printre mulțimi de oameni, simțind vântul ce îmi oferă o îmbrățișare dragă…

Cu un bilet de mulțumire lăsat pe noptieră, am plecat, fără o îmbrățișare măcar. Din nou  eu și gândurile mele…

În drum spre Pitești, mă gândesc la tot acest timp petrecut împreună, la săptămâna de la care mi-am luat Rămas-bun și mă întreb dacă mai există vreo posibilitate ca “totul să fie bine?!”

Ajunsă înapoi la căsuța mea, în acest loc uitat de lume, la această jumătate dintre Câmpulung și Pitești, mă simt ca un peștișor ce se plimbă într-un lac, în mediul lui natural.
Și când încercam să găsesc un moment de liniște, primesc pe telefon un mesaj de despărțire ce spune “Vreau să rămânem amici”.

Da, după patru luni de relație, promisiuni și timp petrecut împreună, în pofida eforturilor mele de a face lucrurile să meargă, fără o îmbrățișare, fără lucruri spuse prin viu grai, fără o discuție telefonică. Un mesaj de despărțire.
Și da, mi-a fost greu, am încetat să mai zâmbesc, am avut un moment din ceea ce poate fi numit “rătăcire”. Și poate că sună a egoism din partea mea, dar mi-a fost mai ușor să plec. Când ai lângă tine o persoană care nu arată nici măcar urmă de emoție, admirația se stinge în timp.

Acum, când au trecut șase luni de la despărțire, pot spune că sunt bine, zâmbesc din nou, sunt întreagă.
Și pentru că întotdeauna privesc partea frumoasă a lucrurilor, pot mulțumi pentru faptul că am cunoscut oameni minunați, calzi și primitori, am găsit un oraș frumos și bineînțeles… Dunărea rămâne comoara mea de suflet.

Credis in te!

Poveste primită de la Eliza.

Trimite-mi și povestea ta! povesti@chrisoliver.ro

POVESTEA TA: Vocea ta era atât de calda, pentru mine a rămas încă cea mai frumoasa melodie

Pentru că totul se întâmplă cu un motiv. Ne naștem fără să vrem, întâlnim oameni fără să vrem, dar ceea ce contează este că totul ne aduce ceva.

Te-am întâlnit prima dată când aveam 6 ani. Acel băiețel l-am revăzut 2 ani mai târziu în școala primară. Nu erai prea cuminte, dar nu asta te făcea remarcat. Îmi plăcea foarte mult să te ascult cântând la serbările școlare. Trebuie să recunosc că aveai cea mai frumoasa voce. Apoi a urmat școala generală. Abia atunci am început să vorbim, să ne cunoaștem mai bine.

Intr-o zi, ne-am găsit întâmplător în parculetul din comuna. Atunci m-am simțit protejată pentru prima dată în preajma ta. Te-ai pus în fata mea când un copil a aruncat cu un bat spre mine. Aveam o prietena comuna; verișoara ta. Am văzut prima data, alături de voi, primul film de dragoste. Eram doar doi copii pe atunci. Îmi amintesc ca atunci ai stat cu capul sprijinit de genunchii mei. Eu nu aveam telefon pe atunci dar sunai pe numărul verișoarei mele și vorbeam. Și atunci, simțeam la fel. Când te auzeam, începeam să tremur pe dinăuntru și nu puteam să mai spun prea multe. Simteam ca și cum inima pulsează sentimentele în fiecare simt din corp, către cel mai mic atom. Îmi cantai la telefon… Vocea ta era atât de calda, pentru mine a rămas încă cea mai frumoasa melodie.

Deși terminasei clasa a 8-a, te vedeam dess. Ai venit într-o zi de marți și mi-ai trimis bani să-mi iau ceva dulce, spunându-i prietenei mele ca mi i-au trimis părinții…  Poate ca pe atunci erau singurii pe care ii aveai…

Ne-am întâlnit întâmplător în timp ce făceam o plimbare și ai vrut să-mi oferi MP3-ul tău sa ascult muzica. Seara unui vacanțe de vara, regăsea toți copiii în fata casei mele. Atunci am jucat hoții și vardiștii, m-ai ținut prima data de mână și m-ai sărutat pe frunte.

Un an mai târziu ne găsea împreună, îmbrățișați în ploaie. Ne vedeam des și stăteam îmbrățișați pe banca din fața casei. Priveam cerul și ascultam liniștiți melodia ,,You sang to me”.

Ne-am despărțit după puțin timp, probabil din cauza indiferenței mele. Nu știam sa-ti arăt ce mult însemni pentru mine, de fapt nu credeam că era timpul ,,pentru noi”.  Ne-am mai reîntâlnit de atunci. Ne-am mai ținut de mână, ne-am mai îmbrățișat. Au trecut 5 luni de când ne-am văzut ultima dată.

Într-o seară de vară am mers la pizza. Mi-ai oferit o floare pe care o luasei din incinta pizzeriei. Am privit peștișorii din acvariu, m-ai învățat sa conduc pentru prima dată când ne-am întors. Eram foarte speriata când am pus mâna pe volan dar faptul că tu aveai încredere mi-ai redat liniștea. În timp ce ai condus m-ai ținut de mână. A doua zi am mers împreuna la cumpărături.

Trebuia sa pleci din tara dar ai spus ca vei trece să-ți iei ramas-bun de la mine. Atunci mi-ai spus “ne revedem curând”.

Te-am așteptat doar ca am aflat că plecasei la o mătușa la Ploiești, de unde aveai să pleci în Germania. Stiam că nu o sa te întorci să mă revezi, așa că am venit eu să-ți spun “drum bun și ai grija de tine”. Doar ca acolo erai cu prietena ta și nu pot să spun că glasul geloziei nu spunea ceva, doar că glasul iubirii era mai puternic. M-am bucurat ca erai fericit cu ea. Deși îmi cheltuisem toate economiile să vin să te vad, nu mi-a părut rău. Totul se întâmpla asa cum trebuie sa fie. Nu mi-aș fi dorit sa fi fost altfel.

Încă mai merg în locurile în care mergeam amândoi, încă mai privesc cerul vara în timp ce telefonul îmi fredonează ,,You sang to me” dar nu pentru că îmi bate trecutul la ușă, ci pentru ca tu nu faci parte din trecut, faci parte din viata mea.

Nu exista un timp pentru “noi”. Tu ești și vei fi în inima mea indiferent cât de mult trec prin viața.

De la tine am învățat să sper, să lupt. Cu ajutorul tău am găsit scopul meu ca om pe acest pământ. Iubirea pentru tine, iubirea față de viața, față de semeni, toate astea însemnând “iubirea fata de Dumnezeu”. Faptul ca am mers cu tine la biserică, că m-ai ținut strâns de mână, că acolo am descoperit sensul vieții cu adevărat, asta e cel mai frumos lucru, cea mai mare realizare.

Cele mai frumoase și inocente gesturi de dragoste, cele mai frumoase gânduri din fiecare zi, cele mai multe rugăciuni pe care le adresez lui Dumnezeu zilnic, cele mai multe griji care mi le fac, te au în centru pe tine. Tu ești idealul meu de a iubi, de a privi lumea asa cum ne-a învățat Creatorul.

Știu ca viața aceasta nu ne-a oferit prilejul să ne ținem prea mult de mână dar am totul pentru a fi fericită. Am speranța că ne vom revedea în noua împărăție a lui Dumnezeu, de aceea ma rog la fel de mult și pentru tine, așa cum o fac pentru mine. Astept viata în care nu va trebui să-mi mai fac griji pentru tine, viata în care o sa te vad fericit pentru că asta îmi doresc cel mai mult; aștept să “NE REVEDEM CURÂND, BETU”!!!

Poveste primită de la o cititoare.

Trimite-mi și povestea ta! povesti@chrisoliver.ro