POVESTEA TA: Cum să facem să ne fie bine?

Distribuie:

Bună!

M-am gândit de o mie de ori cum să încep asta, și de atatea ori m-am și răzgândit. M-am gandit să scriu cu diacritice, poate pentru că voi trage de timp. Dar, în final, mi-am dat seama că, oricat de mult aș trage de timp, voi simți la fel. Mai exact, voi iubi la fel. Voi simți la fel pentru primul meu iubit, pentru persoana care m-a învațat să iubesc și care m-a facut fericită nu o dată, nu de două ori, ci de un milion în doar câteva luni.

Scriu asta pentru că am ajuns într-un punct în care creierul îmi este blocat, însa inima nu înceteaza din a simți și din a spera.

Sunt cu un baiat de câteva luni. Relația noastră nu a început tipic, cu buchete de flori și zeci de întalniri până la primul sarut dar, în schimb, ne-am iubit dinainte de a fi împreună. Amandoi simțeam ceva unul pentru celălalt, amandoi voiam ceva, însa niciunul nu avea curajul de a face primul pas. Bineinteles, eu eram eram orgolioasa pentru a face primul pas, iar el mult prea nesigur că nu îl voi respinge, până într-o seara, când a făcut-o. Nu voi uita niciodată acea seară, acel moment în care ecranul telefonului s-a aprins pentru prima dată și nu s-a mai stins. De atunci, telefonul îmi stă mereu aprins, chiar și atunci când nu vorbim, doar din dorința de a-i vedea ultimul mesaj, de a vedea dacp îmi scrie, de a vedea când s-a deconectat. Lucruri atât de banele, dar care mie îmi fac viața astfel.

După ceva timp, au aparut niște sentimente aiurea. Din partea lui, iubirea era partial umbrită de un sentiment care îi spunea că nu e bine, că între noi nu va merge. Și totuși, îl cred cu toată ființa mea atunci când îmi spune că sunt tot ce își dorește, că sunt fata pe care el o visa și care îi poate fi alături toată viața. Nu au fost doar vorbe. Știu că aveți tendința să spuneți “Ehh… își bate joc de tine. Esti rezervă.” Nu e așa. Prin faptul că a renunțat la anumite lucruri, la niște prietenii, mi-a demonstrat că eu sunt mai importantă pentru el decat multe altele. Au fost momente în care nu m-am simțit prioritatea numarul 1, dar au fost mai multe momente în care mi-a făcut inima să tresară de fericire.

Îl iubesc de înnebunesc. Dar îmi doresc ca și el să simtă la fel. Îmi doresc să treacă peste nesiguranță, îmi doresc sa fiu eu motivul pentru care zambește în fiecare zi, dar mai ales seara și dimineața. Îmi doresc să fie el primul și ultimul băiat din viața mea, să fie singurul care mă atinge, mă sărută, îmi spune “te iubesc!”, și care mă face fericită și mă respectă. Cred cu adevărat că dacă nu există respect pentru mine într-un loc, atunci trebuie să plec. Dar cum să plec când mă respectă, când vrea să mă iubească cu toată ființa lui, când are nevoie de ajutor? Cum aș putea să renunț la singurul motiv pentru care mi-am dat viața peste cap și mi-am schimbat credințele, când a facut ca totul să fie atat de frumos? Nu vreau să renunțăm, nu vreau să ne desparțim, vreau doar să găsim raspunsul la întrebarea pe care amândoi ne-o adresăm zilnic, dar niciodată unul altuia, ci fiecare sine însusi: “Cum să facem să fie bine, dragoste?

Poveste primită de la o cititoare.

Trimite-mi și povestea ta! povesti@chrisoliver.ro

Foto: C

Distribuie: