Viața în sine este atât de frumoasă, încât să îți pui întrebări despre sensul vieții, este pur și simplu un nonsens.
Dragostea îți dă libertatea de a fi tu însăți. Dragostea nu este posesivitate. Când este necesar să lupți, luptă! Când este necesar să meditezi, meditează! Când este necesar să fii extrovertit, fii extrovertit!
Când este necesar să fii introvertit, fii introvertit! Dacă ajungi să devii o persoană rece, nu mai ești în viață, te-ai lăsat prinsă în capcană.
Ceea ce unii numesc „o viață confortabilă”, de fapt, nu este altceva decât un tip de mormânt, spus într-o formă mai subtilă. În viață, vei avea din ce în ce mai multă frică de înfruntat.
Treptat, o să înceapă să îți placă atât de mult schimbările, încât vei fi mereu pregătită pentru orice provocare. Schimbarea îți va oferi vitalitate… mai multă vitalitate, energie și entuziasm. Atunci nu vei mai fi precum un iaz… închis pe toate părțile, nemișcat.
Singurul lucru pe care inima îl poate vedea, este ceea ce se numește Dumnezeu, divinul.
Toată lumea, desigur, vorbește despre libertate, dar nimeni nu are curajul să fie cu adevărat liber, pentru că atunci când ești cu adevărat liber, ești singur. Și doar dacă ai curajul să fii singur poți fi liber.
Credința înseamnă a crede ceea ce nu vedem; iar răsplata pentru această credință, este să vedem ceea ce credem.
Întunericul a milioane de oameni poate fi risipit de flacăra interioară a câtorva.
Adevărul este clar și simplu; și doar pentru că este atât de evident, oamenii nu îl văd. Pur și simplu, acceptarea faptului că „sunt responsabil pentru orice aș fi”, este începutul conștientizării. Începi să ieși din starea de beție în care ai trăit.
Căldura iubirii… și Eul începe să se topească. Și iubind, vei putea trece fără dificultate peste toate. Omul se preface continuu a fi ceea ce nu este; este un mod de a se ascunde.
Cei care sunt urâți, încearcă să arate frumoși. Cei care sunt triști, încearcă să pară fericiți. Cei care nu știu nimic, încearcă să arate că știu totul.
Toate puse cap la cap, viața este întotdeauna o luptă, întotdeauna există un conflict. Numai de la inimă la inimă există comuniune, există comunicare. Te va surprinde să știi că tot ceea ce vezi a fost inventat de oameni jucăuși, nu de oameni serioși.
Chiar și cei care neagă existența lui Dumnezeu, îl iubesc.
Pentru ei, Dumnezeu este atât de fascinat, obsedant, altfel de ce ar persista să-L nege? Și Îl iubesc atât de profund, și le este atât de frică să-L iubească, încât dacă ar fi obligați să-I recunoască existența, s-ar produce o transformare totală în ei.
Lasă-te purtat precum râul, într-un mod de poveste, astfel încât distincția dintre tine și râu pur și simplu să dispară. Nu este nevoie să înoți pentru a curge cu râul; doar plutește cu râul și râul însuși te va duce la ocean. A te simți vinovat, este ca și cum ai trăi în iad.
Omul este un copac pe moarte, un copac uscat, fără viață; păsările nu coboară acolo, norii nu-și cântă cântecele pentru el, vântul nu dansează în ramurile lui. Ce s-a întâmplat cu omul și cum i s-a întâmplat? De ce este omul într-un asemenea iad?
Trebuie să existe ceva la bază, care nu funcționează. Analiza adusă de Zen, diagnosticul lui, este că toate acestea se întâmplă pentru că omul crede că există. Meditația înseamnă să fii cu tine însuți, pe deplin fericit, mulțumit, să te bucuri de singurătatea ta.
Dragostea înseamnă să fii unul cu celălalt, să te bucuri de a fi împreună.
Dragostea se potrivește celor a căror energie este în mod inerent extrovertită; meditația se potrivește celor a căror energie este introvertită în mod natural. Iubește și vei ști ce este meditația; meditați și veți ști ce este iubirea.
Poate că nu crezi în nimic, dar sunt momente în viață când te rogi zeului primului templu care stă în fața ta. Care este cel mai fericit om fără credință? O floare la un pahar cu apă, fără rădăcini și fără durată. Credința constă în a crede în ceea ce rațiunea nu poate.
Întregul îți aparține și tu aparți întregului. Orice altceva nu poate fi adevărat.
Cu această înțelegere, stăpânirea ego-ului asupra ta, devine din ce în ce mai puțin fermă, până când, într-o zi, îți dai seama că poți folosi ego-ul fără a fi folosit de ego. Unui om cu adevărat viu, nu-i pasă de respectabilitate; trăiește… și trăiește cu autenticitate.
