Cum au fost înlocuite momentele, jurămintele și promisiunile, cu voci răstite, cuvinte amare și lupte zgomotoase? Cum au fost înlocuite îmbrățișările calde și sărutările dulci, cu priviri reci și bătăi în masă?
Cum au devenit fluturii din stomac, o strângere? Cum s-a schimbat acel „te iubesc” în „nu te mai suport”? Cum a rămas cu acel „am nevoie de tine”?
De la iubire, la ură. Un drum egoist pe care l-ați parcurs paralel. Împreună, dar separat.
Lupte pentru supremație și întreceri, cu atacuri grele și lovituri sub centură. De ce? De ce să existe concurență într-o bătălie în care ar trebui să luptați împreună, cu mâinile și forțele unite? O luptă în care ar trebui să aveți o destinație comună: fericirea.
Sunt niște sărutări care înmoaie genunchii. Sunt emoții care luminează privirile. Și pe de altă parte, există priviri reci care taie precum sabia și cuvinte care țintesc direct spre inimă, ca niște săgeți.
Cum au fost uitate momentele, jurămintele și promisiunile? Cum au fost uitate îmbrățișările, sărutările și „te iubesc”?
Cum au fost uitate, chiar și acele voci, cuvinte amare și certuri puternice?
Chiar și acestea au existat pentru a vă aminti că aveți ceva de salvat, ceva pentru care să luptați. Dar și ele s-au încheiat. Și s-a apus o tăcere asurzitoare pentru a scrie epilogul.
