Câte nopți ai petrecut făcând bilanțul oamenilor? Raport de prezență și absență? Poate niciuna, poate multe. Dar dacă ai avut vreodată norocul să intri în acel proces de numărare, pentru ce absențe regreți și pentru ce prezențe zâmbești?
Acea tristețe și acea bucurie pot fi cam aceeași prezență sau aceeași absență.
S-ar putea să regreți că nu ai luptat pentru o persoană din trecutul tău, dar bucură-te că absența ei nu te mai afectează. S-ar putea să regreți că ai lăsat pe cineva să plece, dar fii fericit(ă) pentru că, în sfârșit, ai realizat că nu ai nevoie de nimeni care nu are nevoie de tine.
Pot fi multe dar nevoia este una.
Cea a atingerii (psihicului în principal). Nevoia aceea blestemată de a găsi pe cineva care să-ți atingă sufletul mai mult decât corpul. Și dacă găsești acea persoană, nu o lăsa niciodată să plece. Și dacă ai avut-o odată și ai pierdut-o, atunci să-ți pară rău, pentru că în fiecare relatare a ta, ea va fi socotită ca absență.
Este dificil să găsești o persoană promițătoare. Sau mai degrabă, nu este ușor. Partea grea vine cu incapacitatea acelui om de a-și ține promisiunile cele mai profunde. Nu în cuvintele lui. Cu acțiunile lui, cu privirea lui. Pentru a te îmbrățișa și a-ți atinge sufletul. Pentru a-ți acoperi golurile, pentru a-ți umple întregul interior.
Este greu să găsești o persoană altruistă.
Să nu ceară să primească înapoi ceea ce dă. Să știe unde îi este locul și să te lase să fii tu. Nu ai nevoie de nimic mai mult decât ceea ce poți oferi. Să vorbească despre stele și să te includă. Să nu îți dea lumea, ci să se dea pe ea însăși.
Să vadă în tine ceea ce ceilalți nu au reușit niciodată să vadă. Să vorbească despre tine într-un mod în care nimeni altcineva nu l-a făcut. Să fii prezența ei cea mai prețioasă. Și în fiecare socoteală a ei, să te socotească mai întâi pe tine. Nu pentru că te-a ținut, ci pentru că ai rămas.
Și toate cele de mai sus, compun persoana care te-a atins fără să se apropie măcar de tine. Unde atingerea sufletului era mai încântătoare decât cea a trupului. Unde cuvintele ei au însemnat mult, dar ochii ei au însemnat și mai mult. Și că, în sfârșit, ai învățat ceea ce înseamnă să aparții cuiva în totalitate. Fie că cineva lipsește, fie este prezent.
În următorul tău raport, așadar, numără bine prezențele și absențele.
Află cine a rămas și pe cine ai păstrat. Numără-i mai întâi pe cei mai importanți. Să înțelegi importanța pe care o are în cineva în viața ta, să decizi dacă merită să fie toată viața ta. Și nu te concentra pe absențe. Oamenii din acea categorie sunt acolo cu un motiv.
Concentrează-te pe prezența oamenilor care îți dovedesc zi de zi motivele pentru care aparțin prezentului tău. Concentrează-te pe persoana pe care o recunoști că va aparține și viitorului tău. Păstrează-o pe ea cât de mult poți. Și în fiecare moment de îndoială, fii acolo și spune-i „M-ai atins, nu plec!”.
