Câți ani au trecut de când nu mai sunteți “împreună”? Câți ani au trecut de când nu mai este „noapte bună” și „bună dimineața” ta? Câți ani au trecut de la “sfârșitul” pe care l-ați dat și pe care l-ați numit „consimțământ comun”, pentru a scăpa de vină, de lacrimi și de răspunsuri?
Obstacolele sunt precum un munte și ați fost prea lași pentru a suporta să îl urcați.
Nenumăratele motive pentru a nu fi “împreună” și, poate, prea tineri ca să apreciați conexiunea sufletelor voastre.
Pe de altă parte, acel “Eu”, un ego excesiv care nu te-a lăsat să strigi “stai”. Un ego care nu te-a lăsat să țipi „mai stai o clipă”. Un ego care ți-a înghețat ochii ca să nu plângi în momentul în care ți-ai luat rămas-bun.
Pe de o parte ești tu și pe cealaltă parte este celălalt, iar la mijloc este o dragoste ruptă de multele lovituri.
O iubire care s-a ofilit înainte de a putea înflori. O iubire care s-a stins înainte de a arde și de a vă putea încălzi inimile.
Și va veni o vreme, când vă veți afla din nou, întâmplător, față în față. Cât de diferiți vă veți părea? Cum altfel? Și, totuși, un singur zâmbet va fi suficient pentru a vă face genunchii să tremure din nou…
