De multe ori, am auzit sintagma: „fă bine și uită că l-ai făcut” sau „binele pe care îl faci, ți se va întoarce” și multe altele asemănătoare. Sunt valabile, nu argumentez și, în general, cred că fiecare “primește ceea ce oferă”, bine sau rău.
Dar astăzi, vreau să scriu despre acei oameni care, în timp ce i-am îmbrățișat, i-am făcut să se simtă grozav, i-am protejat, le-am dat toată “ființa” noastră însă ei, în vremuri grele, ne-au pus un “lanț” uriaș pe gât, gândindu-se doar la ei înșiși, fără a socoti ceea ce făcusem noi pentru ei.
De ce se întâmplă asta?
Este de vină oare instinctul de autoconservare? Oare oamenii din zilele noastre, se prefac a fi ignoranți? Sunt multe răspunsuri. Totuși, să nu uităm că cele mai puternice lovituri, le-am primit de la oamenii pe care i-am considerat cândva „ai noștri”.
Ce i-a făcut atât de „puternici”?
Am fost dezamăgiți, pentru că nu ne așteptam deloc ca ei să ne rănească. Este dur, dar complet realist, că unii oameni, în momente critice, uită cât de mult i-am ajutat și acționează egoist.
Ce putem face cu aceste comportamente?
Nu are sens să luăm “slăbiciunea” și inconsecvența celuilalt pe spatele nostru. Ne datorăm nouă înșine să tăiem “lanțul” pe care ni l-au pus și să ne desprindem de acești oameni.
„Ceea ce nu poate fi rezolvat, este tăiat”, spun unii, iar acest lucru, nu este doar necesar, ci și imperativ.
Amintiți-vă că, pe cărarea vieții, vom găsi mulți “ghimpi” și poate vom călca pe unii. Dar este mai bine să trecem peste asta și să ne continuăm drumul, decât să rămânem în continuare în durere.
Din păcate, toate acestea, au un anumit cost (și nici nu este ceva simplu), dar profitul este mult mai mare. Răsplata este că vom găsi oameni care merită atât atenția noastră, cât și dragostea noastră.
Nu are rost să pierdem ani de zile încercând să-i “îndreptăm” pe cei “strâmbi”. Mai bine ne înarmăm pentru alte locuri, unde poate vom găsi liniște și frumos.
