Viața știe. Ai răbdare.
Te întrebi, uneori, de ce lumea pare atât de nedreaptă? De ce unii oameni, care rănesc, trădează și dezamăgesc, par să aibă parte doar de bine? De ce unii își clădesc fericirea pe suferința altora… și totuși sunt lăudați, iubiți, chiar invidiați?
Cum reușesc să fie reci, să întoarcă spatele cu atâta ușurință și să meargă mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat?
Și de ce, în timp ce tu îți porți rănile cu demnitate, ei par să prospere fără remușcări?
Te apasă aceste întrebări. Te revoltă. Și e firesc. Nedreptatea doare. Tăcerea celor care ar fi trebuit să vadă – doare și mai tare.
Dar mai e ceva ce trebuie să știi.
Viața nu uită. Nu ignoră. Nu iartă la întâmplare. Poate că nu pedepsește atunci când ți-ai dori tu. Poate că nu îți arată cum. Dar are propriile ei mecanisme de echilibru. Și da, chiar dacă pare greu de crezut, lucrurile se întorc. Întotdeauna.
Nu este nevoie să porți ură. Nu este nevoie să-ți faci planuri de răzbunare sau să te consumi întrebându-te „de ce lor le merge bine?”.
Lasă viața să-și facă treaba. Ea știe.
Cine a rănit, va fi rănit.
Cine a nedreptățit, va fi pus față în față cu propriile greșeli.
Cine a închis ochii la suferința altora, va învăța – uneori dureros – ce înseamnă lipsa de empatie.
Dar nu uita: scopul tău nu este să urmărești căderea celorlalți. Scopul tău este să te vindeci, să crești, să trăiești în pace cu tine.
Nu te irosi în răzbunări. Nu-ți tulbura liniștea pentru a aștepta pedeapsa altora. Viața o va face. În felul ei. La timpul potrivit. Până atunci, tu ai grijă de tine. Taci, respiră, mergi mai departe. Ai răbdare.
Viața știe. Și când e vremea… răspunde.
