Nu toți oamenii sunt lași, sunt unii care au tupeu, care au mai multă perseverență, care știu să mizeze pe greul de azi pentru a construi un mâine mai bun.
Sunt și acei oameni care cred în dragostea prin acțiuni și nu prin simple cuvinte. Care au învins distanța și au anihilat-o. Cei pe care kilometrii nu au fost suficienți pentru a-i opri. Cei pe care drumurile nu i-au făcut să prindă mai mult rădăcini, mai adânc și mai mult.
Sunt și acele iubiri care nu au lucrat cu mintea, cu vorbele sau cu interesul. Au lucrat cu inima, cu sufletul și cu sentimentele.
Acestea sunt iubirile adevărate ale unor oameni care au spart obstacolele cu propriile mâini, pentru că erau cu adevărat puternici. Acele iubire care, oricâte mări ar fi fost între ele, n-au fost vrednice să le înece. Iubiri care, oricât de mulți munți s-au ridicat în fața lor, nu s-au dat înapoi din niciun motiv.
Sunt și acei încăpățânați, curajoși, puternici care, chiar dacă au auzit de la cei din jur că „nu se poate”, au spus „se poate” și au demonstrat asta.
Vă spun că sunt și focurile acestor îndrăgostiți ale căror multe nopți sunt mistuite de o așteptare, una grea cu doruri multe. Dar în loc să se stingă, așa cum ar face mulți, se încing mai tare. Devin cărbuni care mocnesc neobosit. Devin lave aflate într-o veșnică așteptare, până când vine momentul să se reverse.
Sunt, vă spun, unii care au cucerit distanța și au anihilat-o și acei kilometrii nu i-au îngenuncheat. Munții și mările nu au fost de ajuns să-i oprească.
Și spun asta celor care găsesc obstacole peste tot, care își doresc dragostea pe tavă, fără pic de efort din partea lor. Le spun tuturor asta acestor oameni care sunt mereu inactivi, celor care au renunțat din start.
Pentru ca ei să învețe să audă și să înțeleagă în sfârșit, că “împreună” nu vine de la sine. Este nevoie de mult efort. Este nevoie de atât de mult efort, încât îi face pe unii dintre voi complet incapabili să o aibă.
