Cuvintele sunt sărace pentru a putea descrie durerea și tristețea pe care o simți atunci când o persoană la care ții pleacă și nu o vei mai întâlni niciodată. Este imposibil să accepți asta, nu vrei să crezi, îngheți înăuntru, refuzi.
Lacrimile îți curg neîncetat, durerea este mare, îți este greu să accepți, pentru că pierderea este mare și absența se simte.
Se spune că viața continuă, dar cum poți să mergi mai departe știind că nu vei mai fi cu acea persoană, știind că nu îi vei mai auzi vocea, râsul, știind că nu o vei mai putea strânge strâns în brațe?
Nu poți accepta, nu poți să-ți iei rămas bun pentru totdeauna.
Când a plecat, a lăsat în urmă o mulțime de amintiri pe care nu le vei uita niciodată, amintiri care vor rămâne pentru totdeauna înrădăcinate în mintea ta, în gândurile tale și în inima ta.
Momentele frumoase, râsul său, glumele sale, cuvintele și energia sa… Pentru că amintirile nu mor niciodată. Nici dragostea ta pentru acea persoană…
Dragostea nu se estompează și nici nu se termină.
De fapt, nu a plecat, pentru că amintirea ei va fi pentru totdeauna vie. Va fi mereu lângă tine, chiar dacă nu o poți vedea sau atinge. Ea va fi mereu acolo, veghindu-te, de departe, va fi gardianul tău, înger tău.
Acum te va privi de sus și tot ce își dorește este ca tu să fii fericit(ă). Nu-i strica favoarea… Pentru că oamenii noștri nu pleacă, ei devin amulete pe care le purtăm cu noi pentru totdeauna.
