Când sufletul nostru este rănit și simte durere și furie, este foarte probabil să înceapă să se gândească să se răzbune pe persoana care l-a amărât. Răzbunarea, în acel moment, apare ca o modalitate de a-și calma ego-ul rănit, provocând durere persoanei despre care crede că l-a rănit.
Răzbunarea este un act care nu are putere reală.
Satisfacția pe care o dă este cu totul temporară. Răul care ni s-a întâmplat, oricât de neplăcut ar fi adevărul, există în viețile noastre și s-a întâmplat. Indiferent de ceea ce facem, nu vom putea niciodată să întoarcem timpul înapoi. Pagubele sunt deja făcute.
Răzbunarea ne doare și pe noi, pentru că persoana care ne-a rănit va simți mai multă ură față de noi și va căuta să ne rănească într-un mod mai rău și mai dureros. Este mai important, oricât de mult ne-a rănit ceva, să-l lăsăm în urmă, decât să trăim în permanență cu teama răului pe care ni-l va putea face cealaltă persoană.
Răzbunarea este un act zadarnic pentru că, în primul rând, ne face rău nouă și sufletului nostru. În esență, îți murdărești sufletul și te pierzi într-un efort nesfârșit de a răni o altă ființă umană.
Acest lucru are ca rezultat să îți irosești viața, să-ți pierzi timpul prețios și să-ți umpli întregul suflet de ură. Nu merită să-ți pierzi viața prețioasă cu oamenii care nu o merită. Răzbunându-te, îi arăți celeilalte persoane că răutatea lui ți-a învins și ți-a corupt propriul caracter.
Viața însăși ascunde în sine dreptatea.
Mai devreme sau mai târziu, fiecare om va fi chemat să-și înfrunte propriile acțiuni și să le explice într-un mod mai bun decât propriile noastre planuri. Răzbunarea nu este un act care aduce pace, nu oferă alinare și promovează ura. Să practicăm darul prețios al iertării, care ne va aduce beneficii fizice și psihice.
