Există un zâmbet diferit de celelalte.
Este timid, timid, timid… Se ascunde în umbră, de parcă i-ar fi teamă că lumina îi va dezvălui adevărul… că este un zâmbet în lacrimi.
Este zâmbetul femeii care a suferit. Cea care a iubit profund și complet, care a avut încredere și a dăruit fără inhibiții, iar când a fost rănită – durerea a marcat-o. Și totuși, încă mai poate zâmbi printre lacrimi.
Această femeie nu se temea de durerea ei.
Nu i-a fost ascunsă. Stătea, fără teamă, în fața ei și o înfrunta, o simțea în ființa ei inferioară și o făcea parte din ea. Dar nu a lăsat-o să-i răpească zâmbetul, doar că acum zâmbetul ei este plin de lacrimi. Un zâmbet trist, un zâmbet care plânge.
Această femeie a cântat despre durerea ei, cu vocea ruptă din suspine. Îți dansa durerea cu corpul drept și cu brațele întinse spre cer. A închis-o pe o hârtie cu cuvinte nerostite și a pictat-o în culorile sufletului ei.
Această femeie are o inimă curată, plină de bunătate și iubire și nu a lăsat durerea să îi transforme inima în piatră. Nu a acceptat să se schimbe în rău. Nu a lăsat-o să-i înnegrească sufletul. Nu înceta niciodată să zâmbească, chiar dacă zâmbea cu lacrimi, chiar dacă îi sângera inima, chiar dacă simțea că totul în jurul ei devenise ruine.
A îngenuncheat pe epava vieții sale și a plâns pentru dragostea pierdută până când lacrimile s-au uscat și a rămas secătuită. Și apoi s-a ridicat cu genunchii zgâriați și cu inima zdrobită, a strâns ce mai rămăsese și a luat-o de la capăt.
Această femeie a iubit profund.
Și nu i-a fost teamă să-și zdrobească egoul, să-l sacrifice pe altarul iubirii. Nu a ezitat să-și deschidă sufletul pentru ca celălalt să-și poată grava numele pe el. Nu-i păsa că nu există garanții. Chiar dacă știa că, dacă își dă sufletul în întregime, poate într-o zi să îi fie returnat în bucăți.
Cu capul sus, înfruntă lumea cu zâmbetul înlăcrimat și spune „Nu-i nimic, a meritat, atâta timp cât…”. Și apoi face din această dragoste un talisman și o amintire și o ascunde adânc în pieptul ei.
Zâmbetul acela cu lacrimi este special.
Pentru că vine din sufletul ei. Pentru că dacă îl distingi și îl privești în față, vei vedea în spatele lacrimilor adevărul ei. Un suflet care nu a fost înnegrit de durere. Nu vei vedea amărăciune și răutate, doar o tristețe și un motiv care a rămas fără răspuns.
Această femeie nu a încetat niciodată să spere. Chiar dacă a pierdut totul în jocul iubirii. Chiar dacă a durut, chiar dacă a plâns, chiar dacă a căzut în bucăți. Ea te va privi mereu cu un zâmbet, chiar dacă este plin de lacrimi.
Nu vrea să-ți pară rău pentru ea, nu poate suporta asta. Nu își va împărtăși durerea, nu se va plânge la tine, nu te va împovăra. Are demnitate, nu vrea milă, vrea respect.
Pe măsură ce întunericul o învăluie, ea se izolează, cade cu capul în durere, se scufundă, se lasă în suferință, izbucnește. Dar când își revine, își poartă din nou zâmbetul în lacrimi și se înfruntă cu fața la tine, iar dacă întrebi, îți va spune” „Totul este bine!”.
Nu o lăsa pe această femeie să plece. Ține-o aproape, îmbrățișeaz-o cald și întinde-i mâna pentru a-și șterge lacrimile.
Iubește-o și vei vedea dragostea pe care o ascunde în ea înflorind și zâmbetul ei devine strălucitor și cald. Și dacă mai vezi niște lacrimi pe undeva, să știi că este în regulă. Este prețul pe care l-a plătit pentru a-și păstra sufletul curat! Și tocmai asta o face atât de specială – acel zâmbet înlăcrimat al ei!
