Îmi plac oamenii care râd în hohote, care vorbesc cu voce tare, care iubesc cu voce tare, care plâng ca un val spart, care își strigă iubirea în gura mare pe stradă.
Îmi plac oamenii cu zâmbete strălucitoare și cu frici rupte.
Îmi plac oamenii care știu să se piardă într-o privire, într-o carte, într-un trup, într-o speranță, în absolut, în fatal.
Îmi plac oamenii care știu să respecte când toți ceilalți sunt nepoliticoși.
Îmi plac oamenii care atunci când își înfruntă întunericul, se uită în panică să vadă unde sunt și ce fac. Și toată lumea le spune că ușa se deschide din afară, apoi doar văd că ușa este înăuntrul lor.
Îmi plac oamenii care, chiar și atunci când sunt în jos, îi ridică pe ceilalți…
Îmi plac oamenii care pot recunoaște natura pământească a minciunii și universalitatea adevărului. Cei care știu să creeze cele mai adevărate basme. Cei care dăruiesc și atunci când nu au.
Cei care știu să trăiască în fiecare situație, pentru că pot simți că este trecătoare. Îmi plac oamenii care s-au trezit într-o dimineață și tocmai au ieșit din așezare, care au simțit ușurința gravitației. Cei care știu să plece. Îmi plac cei care au trăit moartea comună a iubirii fără adăpost.
