Cei “șifonați” sau cărora nu le este frică să-și “șifoneze” ființa. Oameni cu cicatrici pe corp și zgârieturi pe suflet.
Oameni care sunt răniți și “excluși” de lume dar care, în ciuda dificultăților și amărăciunii lor, ei nu renunță să încerce să supraviețuiască. Complotează împreună cu nevoile lor și devin mai puternici. Ei continuă să trăiască cu capul sus și nu își pun sufletul în joc.
Oameni cărora nu le este frică să se aplece și să plângă.
Ei știu că vor ieși din nou învingători din orice cădere și umilință interioară. Cei care sunt singuri pentru că și-au ales singurătatea ca fiind cea mai bună companie. Și pot fi bine singuri.
Cei cărora nu le este frică să-și exprime sentimentele și să-și comunice gândurile cu voce tare. Cei care acceptă să se lege cu partenerul pe care îl au alături și nu construiesc ziduri, nici nu-și pun apărări.
Cei care văd punți și nu obstacole în relațiile umane și vor să se concentreze pe ceea ce îi unește și nu pe ceea ce îi separă de oameni. Cei care își îmbrățișează fricile și nesiguranța pentru a le putea învinge.
Oameni care rămân fideli convingerilor lor și nu fac compromisuri.
Cei care adaugă combustibil la foc și îl lasă să ardă. Cei care riscă și nu stau degeaba. Oamenii care ies puternici, care sunt în frunte și împing lucrurile înainte.
Cei care nu așteaptă condițiile potrivite pentru a acționa, dar care își creează ei înșiși condițiile pentru a putea pava terenul pe care vor să-l calce și care caută oportunitățile cu încăpățânare. Și dacă nu le găsesc pe cele care li se potrivesc, vor crea ei înșiși o cale.
Cei care sunt inventivi și care te duc peste tot cu imaginația lor.
Cei care nu pun piciorul pe pământ, care se pierd în visuri și văd lumea de sus. Cei care cred că pot schimba lumea. Oameni rebeli, artistici, revoluționari, neascultători și neconvenționali. Cei care nu obosesc niciodată să spere și care perseverează.
