Două trupuri unite într-unul.
Două suflete, a căror soartă, determinase întâlnirea lor încă de la început, pentru ca să trăiască supremul. Doi oameni care s-au identificat și și-au ascultat inconștient lumea unul celuilalt. Și-au împărtășit și și-au dezvăluit părți din ei înșiși, pe care nimeni altcineva nu le-a văzut vreodată.
Două suflete care s-au ciocnit în cel mai nedureros război al lor, cu înfrângeri dulci și îmbătătoare, cu victorii pe care atunci când unul le câștiga, celălalt era mai victorios.
Două trupuri care, atunci când s-au adunat prima dată, nu aveau nimic care să le amintească de exuberanță, detonație sau altă distincție din colecția lor.
Si acum, prin toate cele enumerate mai sus, ce te face să crezi că acești doi s-ar putea regăsi într-o relație de prietenie?
Ce te face să crezi că o mare dragoste poate fi ștearsă din amintiri și că totul va fi bine? Pentru că oricât ar insista fiecare că s-a terminat, oricât de mult s-ar strădui fiecare să arate că nu mai există intensitate, iubirea va rămâne nestinsă în interiorul lor.
O simplă întâlnire a lor, accidentală, după mai mult timp, va fi canalizată într-o atmosferă inconștientă, fără urmă de puterea de a se abține.
Oricât de mult și-ar dori asta, oricât de mult le-ar spune oamenii că se poate, marile iubiri sunt imposibil de transformat în prietenii. Astfel de povești, oricât ai încerca să te îndepărtezi de ele, de fapt, te vei apropia și mai mult de locul în care le-ai lăsat, de locul unde ți-ai pus inima.
Ele rămân acolo!
Marile iubiri, nu se despart și nici se transformă în prietenii. Nu îți poți închide ochii și sufletul, și nici nu poți șterge cu buretele o asemenea iubire. Iubirea supremă pe care ai trăit-o, nu se uită, ce nu înțelegi?
