Despărțirea. Un capitol dureros pe care cu toții l-am trăit, îl vom trăi sau l-am fi putut trăi dacă… dacă și iar dacă…
Este un fapt că, acum, aproape întreaga umanitate a trăit cel puțin o dată durerea și tristețea despărțirii. Și cel mai mare adevăr despre acest lucru este că, indiferent de sex, vârstă, perioada în care ne aflăm, durerea separării și pierderii este întotdeauna aceeași.
Este aceeași scară de tristețe și iar, și iar, aceleași lacrimi pe obrajii noștri.
Dar, de îndată ce trece prima dată, logica preia frâiele. Atunci, cel mai important este să ne lămurim pe noi înșine, să înțelegem de ce ne-a durut.
De ce am ajuns să stăm treji toată noaptea, cu aceeași frecvență cardiacă rapidă și cu aceeași panică? Motivele sunt multe și variate, dar le putem enumera aici pe cele mai elementare, care se aplică temeinic în fiecare condiție și caz.
Ego-urile noastre sunt rănite.
Ce înseamnă pentru partenerul nostru să accepte separarea noastră? Cum poate el să se distreze și să fie fericit departe de noi? Și chiar mai rău, cum de decide el propria noastră despărțire?
Sentimentul de inadecvare, lipsa de afirmare din partea persoanei pe care am învățat să o iubim și să ne iubească, ne pot răni profund ego-ul.
Se știe cât de mult se poate schimba cineva din cauza unui „eu” dureros. Nu de puține ori am auzit de oameni care se schimbă, urmând un alt drum în viață și care nu îi reprezintă, doar pentru că acest mic monstru de buzunar numit „egoism” a fost grav afectat!
Rutina noastră zilnică este pierdută.
Sărutul de dimineață, masa de seară, „bună dimineața” și „noaptea bună”, râsul, privirea și îmbrățișarea, sunt momente mici, dar esențiale în viața noastră de zi cu zi.
Dar dacă le pierdem? Bineînțeles că pare ca și când lăsăm un mic pește de acvariu, fără hartă și vâsle, într-un ocean întreg.
Forța obișnuinței, ne poate zdruncina bine calmul și poate crea o panică intensă și o teamă pentru ziua de mâine. „Cum pot merge mai departe după o despărțire?”, această întrebare ne domină mințile și este redată dimineața și seara.
Nesiguranța că poate nu am încercat suficient.
Încă din primele etape, imediat după despărțire, ne gândim că „Bineînțeles că am mai putea încerca o dată și poate, spun eu, poate am reuși!”. Îndoiala și acest joc al minții că „merită încă o încercare”, lipite lângă toate celelalte, sunt o speranță fără viitor.
Teama că fostul nostru partener a trecut peste despărțirea noastră sau că va trece peste ea în curând.
Și dacă, până la urmă, nu am fi suficienți pentru partenerul nostru? Cu siguranță până și gândul că ne poate înlocui rapid, ne doare foarte mult. Deci, o altă nesiguranță vine la ușa gândirii noastre.
Scenariile care vin și trec prin mintea noastră, nu pot însemna altceva decât un obicei nesănătos, lipsit de substanță și logică.
Flashback la amintiri.
Mintea, pare să joace jocuri „murdare”. Amintirile zâmbetelor, râsetelor, amintirile pline de îmbrățișări, romantism și dragoste, cu siguranță că dor atunci când vin în ruptură directă cu prezentul în care trăim. Această durere poate fi cea mai mare.
Oricum ar fi, chiar și separarea este un proces care ne poate face mult mai puternici. Ne poate da lecții de viață și ne poate îmbunătăți ca oameni.
Fiecare dificultate din viața noastră poate duce, cu siguranță, la ceva și mai frumos în viitor! Pentru asta, șterge lacrimile și pune-ți centura de siguranță. Vor urma noi experiențe în această viață pe care o duci dar și noi călătorii minunate!
