Experimentăm diverse situații în viața noastră, în care nevoile noastre de sprijin uman sunt mari. Ne simțim vulnerabili, triști și incapabili să gestionăm lucrurile, fără contribuția și mâna de ajutor a celor pe care îi simțim familiari și demni să ne fie alături.
Dar nu de puține ori, au fost momente când, cei pe care noi îi credeam apropiați, nu erau altceva decât amintiri îndepărtate, oameni cărora nu prea le pasă, oameni fără înțelegere, cel puțin pentru noi înșine.
A ține de oamenii care nu vor să fie în viața noastră, este o pierdere de timp, iar timpul nostru este prețios.
A alerga după cei care nu răspund la chemarea noastră, este un lucru lipsit de demnitate și dezamăgire pentru noi înșine și nu merită efortul. De acești oameni, indiferent cât de mult doare, trebuie să ne îndepărtăm. Sprijinul lor pentru noi, nu este altceva decât o iluzie.
Oamenii care ne iubesc cu adevărat, cei care au grijă de noi, cei care sunt gata să ne ofere brațele în orice situație, care ar avea grijă de rănile noastre fără ezitare, care vor sta neclintiți alături de noi pentru a ne sprijini, sunt gardienii noștri nedormiți când avem nevoie de ei și fără să le-o cerem.
Sunt cei care se grăbesc să-și declare prezența, îngerii noștri păzitori și de care nu va trebui niciodată să „tragem”, să-i implorăm sau să le cerem nici cel mai mic lucru.
Ei simt nevoia noastră, empatizează cu problema noastră și ne împărtășesc grijile, fără a aștepta nimic în schimb.
Ei sunt cei care vrem să rămână în viețile noastre, sunt cei care merită cu adevărat să ne fie prieteni, sunt cei care, implicit, înțeleg totul. Sunt cei care vor fi mereu alături de noi.
În loc să urmărim himere, în loc să ne agățăm de oamenii care nu ne simt, în loc să fim orbi și să oferim constant o a doua șansă, mai bine întoarcem pagina și întărim relațiile care au trecut testul timpului, cu oamenii care ne-au rămas alături.
Oamenii care nu vor să ne rămână alături, oricâte concesii am face, la un moment dat tot ne vor părăsi. Fără ezitare.
Își vor întinde aripile și vor călători în alte locuri, departe de noi, pentru a nu se mai întoarce niciodată. Cu siguranță, în orice formă de relație trebuie să încerci, să te sacrifici, să te oferi și să fii devotat fără a pretinde ca și cealaltă persoană să fie așa.
Dar când oferi constant, fără să fie reciprocitate, te irosești. Vine un moment când te saturi să înduri și să iei pe umăr greșeli pe care nu le-ai comis. Și atunci, se cer decizii drastice, decizii de viață!
Nu mai țin cu dinții de nimeni. Cei cărora le pasă de mine, îmi sunt deja alături și le simt prezența!
Așadar, iubește-te pe tine și pe acei oameni care au trecut testul timpului. Cât despre ceilalți, să nu îți pară rău, ei sunt cei responsabili că nu au profitat de oportunitatea pe care le-ai oferit-o.
