Și dacă te gândești bine, comunicarea emoțională nu este cu mult diferită de comunicarea verbală.
Așa cum un dialog drăguț este ca un joc de ping-pong (de la unul la celălalt), la fel sunt și emoțiile. Acțiune și reacție. Așa funcționează, este legea naturii.
Și ori de câte ori unul dintre cei doi pierde mingea, atunci celălalt își declară prezența, dându-i o nouă pasă. Și tot așa, „jocul” continuă…
Știți când începe cu adevărat problema?
Când niciunul nu mai „joacă” și fiecare păstrează, în mod repetat, mingea în terenul lui. Când unul, din diverse motive, „închide” fluxul de emoții și îl pune pe celălalt pe gânduri.
Într-un fel, emoția este prinsă în capcană și logica preia rolul principal. Acum, niciunul nu mai simte, ci amândoi gândesc.
Și cu cât gândesc mai mult, cu atât se îndepărtează și se închide fiecare în lumea lui.
Fiecare inventează scenarii, face presupuneri și se abține să mai „joace” de teamă de a nu fi rănit, ceea ce duce la alienare.
Ce adevăr trist.
Oameni care au împărtășit gânduri, visuri, sentimente, oameni care s-au deschis și au avut încredere unul în celălalt, ajungând în punctul de a se simți ca doi străini și, în cele din urmă, mergând pe drumuri separate.
Dar serios acum, crezi că doi oameni care au comunicat efectiv, care și-au mărturisit adevărul și și-au deschis sufletele, pot deveni vreodată doi străini?
Oricât de mult s-ar supăra unul pe celălalt; că unul nu a făcut nu știu ce lucru sau că l-a făcut greșit, indiferent care ar fi motivul, în adâncul lor, fiecare dintre ei își cunoaște greșelile.
Și dacă nu își cunosc greșelile, ar face bine să cerceteze și să înțeleagă unde a greșit fiecare.
Pentru că recunoașterea greșelilor este o mare victorie, deoarce, pe măsură ce trece timpul, calmează ranchiuna, furia și suferința. Între doi oameni care s-au iubit cu adevărat, vor exista întotdeauna sentimente de dragoste.
