Dragostea care doare, este cea mai rea dragoste!
Dar poate nu există nicio greșeală până la urmă. Poate că totul se întâmplă cu un scop. Poate, să înveți? Poate că greșelile noastre sunt cele care ne învață.
Poate că, mai întâi, trebuie să ai inima frântă în bucăți pentru a găsi dragostea adevărată, descoperindu-te pe tine însuți. Poate, mai întâi, trebuie să cazi pentru a te ridica din nou, învățând cât de greu este să stai din nou în fața iubirii.
Dragoste care a luat totul.
Nu este ușor să-ți vindeci rănile. Este nevoie de timp, energie, chef de viață și putere pentru te regăsi și pentru a putea să-ți îmbrățișezi rănile. Aceste răni, care dor până și de la o mângâiere.
Și așa înveți, reînveți și, în esență, ești învățat cunoașterea iubirii de sine. Acest sine, care ani de zile a stat pe margine, acum vine în fața ta, ca un copil mic, și întreabă ce i s-a luat. Și dacă i s-a luat, trebuie să primească înapoi.
Pentru că atunci când întâlnești dragostea adevărată, nu există întrebări, dramă, lacrimi și nopți singuratice nesfârșite.
Va fi o iubire calmă și iubitoare. Această nouă iubire, îți va arăta de ce „nu s-a lipit” de tine iubirea cea veche.
Pentru că dragostea adevărată îl învață pe om să fie cea mai bună versiune a lui însuși. Ea scoate din om, la suprafață, cele mai pure calități și, mai presus de toate, îl învață să fie OM față de sine!
