Noi, oamenii, avem tendința să încercăm cu disperare să menținem echilibrul aparent care ne caracterizează viețile, căzând în capcana compromisului și a acceptării. Urmând o rutină predeterminată care ne oferă controlul de care credem că avem nevoie, ne scufundăm din ce în ce mai mult.
Îi păstrăm în viața noastră pe cei care au intenționat mereu să plece, fără să ne dăm seama de consecințele acțiunilor noastre. Suportăm totul degeaba pentru oamenii care nu au făcut nimic ca să merite să rămână cu noi în primul rând.
Nu au devenit sprijinul de care aveam atât de mult nevoie în momentele noastre grele și nici nu ne-au oferit cuvinte de încurajare și optimism la timpul lor. Nu erau dispuși să stea ca niște pietre lângă noi și să împartă povara dezamăgirii și a nefericirii, care amenințau să ne înghită în întregime uneori.
Dimpotrivă.
Ne-au întors spatele și a trebuit să ridicăm singuri bucățile trădării lor, împreună cu rămășițele lăsate în urmă de prezența lor. Ceea ce s-a transformat în cea mai inacceptabilă absență, din moment ce au plecat, ca hoții, fără să ne explice măcar de ce.
Nu contează că ne străduim atât de mult să îi atribuim un răspuns acestui „de ce?”, dar cel puțin ar șterge imaginea neclară pe care au lăsat-o în urmă și am putea căuta adevărul. Un adevăr care, până la urmă, a rămas pe jumătate și poate nici nu a existat niciodată.
Pentru că singurul scop al acestor oameni era să ia ceea ce puteau, fără niciun schimb, și să plece cu sărituri ușoare, înainte de a putea chiar să punem mâna pe ei. Pentru a profita de bunătatea noastră insurmontabilă și a o folosi împotriva noastră, pentru a le face viața mai bună.
Un suflet, însă, care nu a reușit niciodată să-și găsească fericirea de la sine și să o urmărească cu toată ființa sa, nu o va trăi niciodată la maxim și așa cum merită cu adevărat. El va rătăci peste tot și nicăieri, fără nicio destinație finală și nu se va așeza în ceea ce îi poate oferi cu generozitate latura pozitivă a vieții.
Prin urmare, pătrund ca otrava în viețile oamenilor care sunt nebuni de gelozie și nu pleacă decât dacă își îndeplinesc scopul. Puteți înțelege cu ușurință acești oameni.
O aură toxică îi înconjoară și au un caracter indiferent.
Pentru că nu știu cum este să-ți trăiești fiecare moment în cel mai bun mod posibil și și-au pierdut anii intrând și ieșind din diverse spectacole, fie ca lupii din basm, fie ca figuranți. Pentru că reușesc să convingă cu minciuna lor.
Nu face greșeala de a avea încredere în ei, într-o încercare disperată de a-și schimba obiceiurile și de a salva ceea ce nu poate fi salvat. Nici nu te lăsa să cazi victimă a batjocurii lor. Pentru că, păstrând în viața ta oameni toxici, care au venit cu intenția de a pleca, împiedici sosirea celor care ar fi fost întotdeauna meniți să rămână.
Care au fost vrăjiți de caracterul tău și ar dori să te cunoască pentru ceea ce ești, oferindu-ți sprijinul lor chiar dacă nu îl ceri. Care nu așteaptă nimic în schimb și ar face orice pentru a vedea bucuria de pe chipul tău și fericirea care te copleșește. Care nu sunt geloși pe ceea ce te face diferit, dar se simt mândri că te au alături și sunt colegii tăi în această călătorie magică a vieții.
Ține-i pe acești oameni lângă tine.
Împărtășește-ți visele și dorințele acestor oameni, pentru că va fi una dintre pietrele de temelie către realizarea lor. Aceștia sunt oamenii în care poți avea încredere și care te pot consulta atunci când ai nevoie. Cu acești oameni visează și fă-ți planuri pentru viitor.
Nu te vor dezamăgi.
Vor fi colacul tău de salvare de fiecare dată când ești gata să te scufunzi. Vor fi stânca care va opri de furia valurilor. Îi vei recunoaște când vor fi în fața ta, dar ai grijă să nu-i alungi, agățându-te iar de cei nedemni.
