Dacă continui așa, vei izbucni.
Înghiți, înghiți, înghiți. Suporți, înduri cât poți, cuvinte, atitudini, chipuri, ciudățenii. Până când? Din moment ce nu ești bine, de ce nu te oprești? Nu vezi? Ți-ai depășit limitele cu mult timp în urmă. Te rănești singur(ă).
Trezeşte-te.
Învață să deschizi gura. Învață să vorbești. Și chiar dacă pretind unii oameni că au fost înțeleși greșit. Nu contează. Mergi înainte, pe lângă ei. Lasă-i în urmă, altfel te vor lăsa ei pe tine. Vor trece cu picioarele peste tine și te vor strivi, apoi te vor lăsa în urmă.
Și lasă dulciurile să expire, nu sunt medicamente pentru combaterea stresului provocat de ei. Trebuie. Nu există o altă cale.
Lasă-i să-ți spună că te-ai schimbat. Au dreptate, cum ar putea să nu fie așa? Te-ai schimbat, nu mai ești la discreția lor să te cheme ori de câte ori au ei nevoie, nu-i mai lași să profite de tine, nu te mai lași călcat(ă) în picioare. Da, te-ai schimbat. Dar trebuia…
Ştii…
Uneori, cu cât te apleci mai mult, cu atât ei te calcă mai mult în picioare. Uneori, tot ceea ce trebuie să faci, este să rămâi în picioare. Uneori, tot ce trebuie să faci este să începi să vorbești.
