De obicei, oamenii care ne rănesc, ascund în sufletele lor unele traume.
Dar nu este de datoria celor răniți să le caute scuze sau să încerce să îi vindece. Nici nu ar putea. Doar un specialist poate vindeca traume, și asta doar dacă cel traumatizat conștientizează că are nevoie de ajutor.
Așa că, dacă sufletul tău este murdar, nu-mi pasă prin câte ai trecut. Nu-mi pasă cât de greu te-ai luptat în viață sau prin câte anturaje ai trecut. Nici obstacolele pe care le-ai întâlnit și nici capcanele pe care ți le-au întins, nu mă privesc.
Nu-mi pasă de noroiul pe care l-au aruncat în tine și nici de înjunghierea pe la spate pe care ai primit-o. Nu-mi pasă, pentru că nimic din toate acestea nu îți justifică dreptul de a mă răni și de a-mi provoca și mie traume. Nimic din toate acestea nu-ți dă absolvire.
Știi, cu toții purtăm o cruce.
Unii duc una mai mare, alții duc una mai mică, nu contează, important este că toți am experimentat greutăți și dificultăți în viață. Cu toții am avut perioade grele. Cu toții avem o mulțime de probleme pe cap. Cu toții avem pete negre în suflet.
Cu toții am trecut prin calvar, dar știi, cei cărora le-a trecut cel mai greu, sunt de obicei cei cu sufletele cele mai sensibile și cu cele mai calde zâmbete.
Ei sunt cei care îi înțeleg pe cei din jur, pentru că ei știu cum este să ai nevoie de ajutor și să nu fie nimeni acolo care să ți-l ofere.
Ei știu cum este să ai o durere în suflet și să nu ai lângă tine o persoană care să te îmbrățișeze. Ei știu cum este să suferi, când singura voce pe care o auzi este ecoul țipetelor tale.
Nu, niciun trecut nu justifică să prinzi sufletele în mâinile tale murdare și să le mototolești.
Niciun trecut nu justifică să apuci orice găsești în calea ta, indiferent cui îi aparține. Niciun trecut nu justifică să scoți furia sufletului tău gol și să o reverși asupra oamenilor care sunt în genunchi.
Niciun trecut nu justifică să ataci cu furie oameni care nu te-au rănit, dar pe care îi simți ca fiind mai slabi decât tine.
Poate că ai câștigat până la urmă.
Poate că, “Eu”-ul tău nesățios, a primit satisfacția pe care o cerea, atunci când ai apucat, pe furiș și nesăbuit, ceea ce ți s-a arătat, chiar dacă nu ți-a aparținut. Când ai jenat, când ai insultat, când ai sfârtecat sufletul cuiva, doar pentru că simțeai că poți.
Dar știi, viața poate fi foarte perversă cu cei ca tine și, uneori, roata se întoarce. Și dacă se întoarce, cade și răstoarnă carul plin de răsplăți peste cei care nu au arătat nicio urmă de suflet, nicio urmă de bunătate, nicio urmă de remușcare.
Roata se întoarce și, trecând în goană, eliberează tot ceea ce ai apucat, fără să îți aparțină, ceea ce ai furat pentru a-ți satisface sufletul gol.
Va trece și va strivi, va copleși “Eu”-ul arogant care trăiește în tine, construit pe minciuni. Atunci s-ar putea să înțelegi, s-ar putea să îți simți greșeala, dar probabil că va fi prea târziu.
