Am o inimă mare, spuneți-i defect, spuneți-i excesiv, dar eu o numesc binecuvântare. Această inimă care îmi bate sălbatic în piept, m-a salvat. M-a învățat cum să iert, cum să fac loc în viața mea pentru oameni, cum să mă sprijin pe ceilalți când am fost în cădere liberă.
Această inimă persistă. M-a învățat să supraviețuiesc. Mi-a arătat cât de frumoasă poate fi viața când am încredere în ceilalți, când le dau tot ceea ce am, când spun “da” vieții, iubirii și sentimentelor care îmi curg prin vene.
Am o inimă mare. Și sunt mândru de asta.
Cu această inimă mi-am învățat punctele forte, am devenit vulnerabil, deschis și m-am schimbat în relații. Și chiar dacă am fost rănit, nu regret nimic. Pentru că m-am oferit iubirii și a fost minunat, indiferent de rezultat.
Am o inimă mare, care uneori este proastă. Nu înțelege că unii oameni nu sunt potriviți pentru mine.
Uneori este încăpățânată și refuză să părăsească relațiile, chiar dacă ele mă părăsesc. Uneori este naivă, gândindu-se că dragostea îi poate salva pe oamenii cu inimi de gheață sau că le poate rezolva problemele.
Am o inimă mare, dar nu sunt un prost.
Știu să iubesc fără așteptări, să dăruiesc fără a cere nimic în schimb, să-i pun pe alții pe primul loc. Dar când stau acolo cu brațele deschise și vulnerabil și nu primesc nimic înapoi, știu să-mi iau rămas bun.
Pot să iubesc necondiționat. Pot fi altruist, sincer și deschis cu gândurile din mintea mea.
Pot lupta pentru oameni, pentru relații, pentru dragoste. Dar când văd că celălalt nu se mai luptă, nu mă mai apără și nu mai stă lângă mine, știu să plec.
Vezi tu, a avea o inimă mare nu înseamnă că îmi permit să las să se profite de mine. Nu înseamnă că sunt slab sau neputincios față de oamenii din jurul meu. A avea o inimă mare înseamnă că știu să iubesc. Dar, te rog, să nu mă înțelegi greșit. Și eu știu să plec.
Știu să mă îndepărtez de relațiile care nu sunt potrivite pentru mine, de oameni care mă folosesc doar pentru a obține ceea ce își doresc. Știu să mă distanțez de durere, să merg înainte, să depășesc pierderile și durerea și să o iau de la capăt, reînnoit și întinerit, gata să iubesc persoana potrivită cu tot ceea ce am.
Îmi cunosc valoarea. Știu când ceva nu mai funcționează. Știu când am plecat în derivă și când trebuie să încetez să urmăresc lucrurile greșite și să încep să pretind dragostea pe care o merit.
Poate am o inimă mare, dar îmi cunosc puterea.
Nu sunt cineva care va oferi dragoste orbește, care se va pierde în călătoria căutării iubirii. Nu mi-e frică să iubesc, să renunț, să las oamenii să intre în viața mea. Dar nu sunt prost.
Nu voi fi acel bărbat care stă în loc așteptând ca o femeie să îl iubească înapoi, sperând ca ea să revină la sentimente mai bune, încercând să o convingă de valoarea sa în timp ce ea se joacă cu emoțiile sale.
Îmi cunosc valoarea. Și merit dragoste adevărată.
Și doar pentru că inima mea e mare, nu înseamnă că ea va continua să bată mereu pentru oamenii care nu o merită. Cu siguranță, va iubi, dar va fi și puternică. Va merge înainte. Poate am o inimă mare, dar nu sunt prost. Știu cine sunt și aștept dragostea pe care o merit. Nu mă voi mulțumi cu nimic mai puțin.
