Este în natura umană a unora să ceară, în mod constant, mai mult decât ceea ce au. Încercând cu ardoare să-și mulțumească Eul vorace și fără să găsească mântuirea. Să fie constant însetat și să vrea mai mult, iar când primește, să vrea și mai mult.
Oameni nerecunoscători…
Nimic nu este niciodată suficient pentru acești oameni. Poate că nu sunt atât de vină ei, ci poate lăcomia care le curge în vene. Păcatul de moarte… da, dacă i se permite să treacă de linie, îi poate îmbolnăvi, îi poate consuma întregi.
Sunt multe categorii de oameni. Sunt cei care fac binele fără să știe nimeni vreodată, fără așteptări, fără răsplată, dar sunt și cei care fac “binele” și îl poartă mereu cu ei, pândind în colț și așteptând momentul potrivit pentru a-l striga, pentru a-l cere înapoi, să joace binele nedreptățit, să trăiască drama.
Așa sunt acești oameni care nu vor adresa niciodată mulțumiri din suflet.
Fă-le o mie de lucruri bune și tot vor găsi un lucru rău pe care îl vor păstra. Îmi pare rău pentru ei! Acei oameni care au un sentiment incomparabil că lumea le datorează ceva și că planeta se învârte doar în jurul lor. Tot ceea ce știu ei să facă este să-ți absoarbă energia strălucitoare.
Așa trăiesc ei, așa supraviețuiesc. Și cu cât cheltuiți mai multă energie cu ei, cu atât vă veți afunda mai mult. Nici ei nu vor fi niciodată fericiți, chiar dacă le oferi toate culorile curcubeului.
De aceea îți spun, să nu te mai irosești. Întoarce-le spatele și mergi mai departe! Capul sus! Și cât despre ei, să-ți fie milă de ei. Sunt atât de mici… și așa vor rămâne.
