Dacă n-aș fi existat, poate că nimic nu ar fi fost diferit.
Un om, un suflet, un fir de speranță, o adiere de vânt… nimic care să schimbe cursul firesc al lucrurilor. Și poate, dacă n-aș fi existat, nici cei care nu mă plac, care nu mă vor sau care mă urăsc, nu ar fi fost mai fericiți.
Cu siguranță, toate antipatiile lor s-ar îndrepta către alte persoane. Cine se naște pentru a urî, pentru a invidia și pentru a face rău, cu siguranță își va găsi o țintă.
Daca n-aș fi existat, urmele pașilor mei pe cărări necunoscute ar fi fost făcute de altcineva. Și faptele mele bune, și greșelile mele, toate ar fi fost făcute… de altcineva.
Dacă n-aș fi existat, viața ar fi fost exact la fel.
Tot aerul pe care îl consum, hainele pe care le îmbrac, lucrurile pe care le folosesc, ar fi existat și ar fi fost folosite de altcineva. Deci, care este paguba că exist? Și cine ar fi în câștig dacă n-aș exista?
Poate că am fost mereu în urma unora, iar în urma mea poate au rămas alții, dar, dacă n-aș fi existat, ierarhia ar fi fost exact aceeași. Și dacă toate acestea sunt așa, mă întreb: de ce totuși există persoane care nu au loc de mine?
Și dacă exist, ce? Nu sunt și nu voi fi niciodată un obstacol în calea fericirii celorlalți – pot fi oricând ocolit. Nu am dorit niciodată ceva ce aparține altcuiva. Am încercat mereu să nu fac prea mult deranj în jurul meu, în sufletele oamenilor și în viață.
Dacă n-aș fi existat, familia mea ar fi fost privată de dragostea mea, iar amintirile lor ar fi fost mai puține.
De multe ori mă întreb; dacă eu n-aș fi existat, ei ar fi fost mai fericiți? Am căutat răspunsul, contabilizând greșelile pe care le-am făcut față de ei. Nu, nu ar fi fost mai fericiți, pentru că ar fi fost un suflet mai puțin care le vrea binele.
Nu vreau ca existența mea să treacă neobservată. Nu vreau bogație, pentru că bogăția aparține acestei lumi – toate rămân aici. Vreau doar să rămân o amintire care să fie povestită frumos. Îmi place să trăiesc simplu, fără să deranjez pe nimeni în jurul meu.
Când simt că locul meu nu este undeva, plec. Nu rămân undeva, sau lângă cineva, pentru a molipsi cu nefericirea mea.
Sunt fericit? Nu știu… Poate că nu am făcut tot ceea ce îmi doream, însă mai este timp – lucrez la asta.
