Mulți oameni confundă iubirea neîmplinită cu cea reprimată. Cred că acești doi termeni au fost întotdeauna confundați. Dacă ceva rămâne neîmplinit și este foarte dorit, atunci rămâne reprimat pe viață.
Visuri care nu s-au împlinit, iubiri care nu au fost dezvăluite, dorințe care nu s-au împlinit, cuvinte pe care ai vrut să le spui și nu le-ai spus, acțiuni pe care ai vrut să le faci și nu le-ai făcut, situații pe care ai dorit să le trăiești și nu le-ai trăit sau le-ai trăit dar nu te-ai săturat de ele.
Un fior îți străbate corpul și memoria începe să se joace cu amintirile tale.
Se joacă cu acel “dacă”, urmat de lucruri pe care le-ai face sau ai fi dorit să le fi făcut. Se joacă cu acele scenarii și planuri despre care știi că nu se vor întâmpla sau care nu s-au întâmplat la momentul potrivit. Se joacă cu acel ceva care nu va veni niciodată.
Se joacă cu acea iubire care trăiește în uitare, o iubire care nu are termen de expirare, o iubire ideală, o iubire ca un basm fără sfârșit.
Se joacă cu acel moment din timp, care este capabil să te bântuie pentru o vreme. Un moment atât de scurt, încât devine prea mult, încât devine nesatisfăcător, încât doare ca un foc mocnit în tine.
Deci ce doare mai mult? Doare ceea ce îți lipsește? Unde te marchează? Unde este considerat neîmplinit?
Doare ceea ce ai cunoscut, de care te-ai îndrăgostit și nu ai trăit, sau doare pentru că ai simțit prea puțin?
Din păcate, dragostea aceasta este un chin. Iubirea neîmplinită sau dragostea diavolului (te seduce și te lasă), nu este altceva decât un basm inventat de mintea ta, un răspuns al nevoilor tale emoționale, nimic real. Este fructul interzis.
Este o provocare. Este un paradox. Adică, o mulțime de alte persoane sunt lângă tine, îți oferă atenția lor, țin la tine, însă tu tânjești după cineva care nu te vrea. După o persoană care nici măcar nu ți-a oferit șansa de a o cunoaște.
Și dacă iubirea aceasta s-ar împlini?
Este foarte ciudată mintea umană. Cu cât vrei mai mult pe cineva, parcă cu atât te respinge mai tare și dramatizează totul. Parcă se joacă cu sentimentele tale.
Să existe cineva care vrea să primească iubire, să știe că cineva “arde” de dorință, doar ca să poată refuza. Probabil găsește în asta o satisfacție sau își hrănește stima de sine. Și câte relații nu a avut, cu oameni poate sub nivelul tău nu a fost, și pe tine tot nu te-a vrut.
Și dacă s-ar fi concretizat, toate acele “dacă” s-ar nărui. Și ai rămâne cu persoana aceea care și-a dorit să primească iubire pentru a o refuza. Și drama aceea, devine o tragicomedie sau mai rău, dacă există niște renunțări de-ale tale pentru acea iubire.
Sau poate nici tu nu o vrei împlinită. Poate preferi “basmul”, motivația și speranța pe care ți le conferă o astfel de iubire.
