Astăzi, aș vrea să vă vorbesc despre o eroină. Este persoana pe care o admir pentru puterea ei, curajul ei și măreția sufletului ei. Cu atitudinea ei față de viață și de problemele ei, a devenit cea mai mare lecție pentru mine.
Ea posedă atâta rezervă mentală, atâta putere, atâta bunătate și mărinimie, încât mintea umană obișnuită nu poate concepe.
Viața nu a fost bună cu ea.
I-a dat greutăți de netrecut pentru mulți dintre noi. A încărcat-o apoi cu o Cruce foarte grea pe care ea abia o ridica, ducându-și calvarul mulți ani cu credință și mereu zâmbind. S-a născut luptătoare dar nu am auzit-o niciodată certându-se și nici nu am văzut-o supărată. Nu am auzit-o niciodată scâncind, nici măcar să se plângă de ceva.
Știe doar să iubească în toate sensurile cuvântului și îi mulțumește lui Dumnezeu pentru toate Darurile Sale. Este o stâncă de nezdruncinat care se gândește mereu cum să-i susțină pe ceilalți din jurul ei.
Un înger pământesc, care știe doar să dăruiască Iubire.
Inima ei este atât de mare și plină de sensibilități, încât orice creatură lipsită de apărare poate încăpea în ea. Viața nu i-a fost ușoară, nu i s-a dat ceea ce merita. Fiecare bucurie trebuia plătită înainte să i se ofere.
Când mă gândesc prin ce a trecut și cât de scump a plătit pentru fiecare bucurie, sunt speriat și supărat pe noi toți care nu apreciem tot ceea ce avem. Toate cadourile care ne-au fost oferite și nu am cunoscut niciodată viața așa. Pentru că nu ne-am gândit niciodată că nu este de la sine înțeles că viața ne datorează toate bucuriile pe care ni le oferă.
Unora li se întâmplă ca viața să le arate cea mai dură față, iar și iar… și iar… și iar, atât de mult încât vor să țipe la ea: „Huh! Ajunge!”
Știi, nu este deloc sigur că te vei trezi sănătos mâine. Sau că cei pe care îi iubești vor fi “acolo” sănătoși și alături de tine. Dacă mâine ți-ar bate o boală la ușă, cum ai reacționa?
Ar trebui să fim recunoscători pentru toate micile momente de care ne bucurăm în timp ce viața ne zâmbește. Sunt chiar mari până la urmă. Știi, de multe ori am invidiat răbdarea. puterea și atitudinea ei optimistă față de viață.
M-am înclinat în fața măreției sufletului ei, în fața generozității ei, în fața bunătății ei, în fața umanității ei și m-am simțit atât de mic și nedemn pentru disconfortul meu din cauza problemelor fără sens și nesemnificative, pentru preocupări de a vrea „mai bine”. La urma urmei, Dumnezeu dă binecuvântări celor care pot rezista să „danseze în furtună”!
