Este un lucru grozav să te culci noaptea și să te simți complet(ă). Să trăiești și să nu-ți mai amintești de nimeni. Să îmbrățișezi persoana după care tânjești, nu o grămadă de amintiri plictisitoare imprimate pe corpuri străine, neînrudite. Să te înfioare și să nu te prefaci că adormi, pentru a evita privirile și atingerile.
Se știe că pe măsură ce se lasă noaptea, nevoile și absențele cresc, ajung la apogeu, devin roșii.
Acest lucru se aplică, desigur, tuturor celor care neagă adevărul, care se ascund după degetul mic și se mulțumesc cu puțin timp de care se tem foarte mult. Le este frică de cealaltă persoană, pentru că nu au făcut niciun efort deosebit să o cunoască și să o cucerească. La urma urmei, “puțin” este întotdeauna mai ușor, mai posibil.
Ajung într-un asemenea punct încât își petrec trupurile, zilele și nopțile, mângâierile lor, timpul lor prețios, chiar și dragostea lor, da, pe mediocritate, pe oameni care ar putea fi raiul pe pământ pentru alții. Pe pământ, pentru alții… dar pentru ei nu acoperă nici măcar 10% din nevoile lor, adevăratele lor “dorințe”.
Și asta doar pentru ca partea dreaptă a patului să nu rămână goală. Doar pentru a auzi o bună dimineața, chiar dacă este de la o voce greșită.
Cerșind pentru o companie falsă și forțată pentru vacanțele și ieșirile lor. Atât de multă este teroarea singurătății. Și, în sfârșit, cu toate aceste greșeli, sunt mai singuri ca niciodată. Împreună și singuri în această scenă relațională ingrată care îi sufocă, care îi înghite și pe care ei înșiși am pus-o la cale.
Fericiți sunt oamenii care au reușit să depășească situațiile greșite, legăturile gordiene și veșnicele reprimări. Au închis, cu toate valorile, cercurile care trebuiau închise. Da, sunt cu adevărat fericiți seara. Ori sunt singuri, ori nu sunt.
Sufletele lor sunt calme, au conștiința limpede și sunt la kilometri distanță de dependențe emoționale și vinovăție. Ei știu unde pășesc, unde sunt și de ce. Sunt singuri pentru că au ales să fie și sunt cu cineva pentru că au ales să fie. Și, în mod clar, acestea nu sunt opțiuni de necesitate.
Oamenii fericiți au putut să distingă absențe de prezențe.
Au ucis fantomele, amintirile lipsite de sens, au aruncat lumină asupra umbrelor. S-au bucurat de succesele lor și și-au trăit eșecurile până la capăt și asta, desigur, îi face să fie extrem de fermecați, dar și echilibrați.
O vezi în ochii lor – cel mai vorbăreț organ al nostru și singurul pe care trebuie să-l credem până la urmă. Iar secretele lor, dacă va fi nevoie, le vor pune în cuie. Și adevărurile și toate minciunile lor.
