Și stau și mă gândesc, ce este reprimarea unei iubiri până la urmă? Ai atins visul chiar și pentru o vreme sau ai stat într-un colț și l-ai văzut cum trece prin fața ta și pleacă, fluturându-i batista pentru micile tale momente?
Trecutul comun este un lucru dezonorant. Ești prins(ă) în „de ce”, cauți răspunsuri, te răsucești noaptea sub pături și te întrebi unde ar putea fi. Și dacă nu este cu tine, atunci cu cine?
Dragostea nu poate fi îmblânzită indiferent câte frâie ai pune pe ea.
Iar iubirea care a rămas pe jumătate, rămâne pentru totdeauna pe jumătate, umplându-te de repulsie. Te-ai uitat vreodată în ochii cuiva și te-ai gândit: „Mi-aș dori să fim împreună”? Și din moment ce v-ați distrat atât de mult, de ce v-ați păstrat atât de puțin?
În astfel de situații, uneori, știi că ușile vor fi lăsate întredeschise, că va pleca, că se va întoarce, îți va da speranță… Te vei gândi că poate, într-un final, va vrea ceva mai mult, dar ușa nu se va închide niciodată. Și de ce să se închidă?
Va exista vreodată un moment în care vă veți vedea și nu veți fi cuprinși de plângeri? Va exista vreodată un moment în care să vă uitați unul la celălalt și să nu vă vină amintiri în minte?
Și în timp ce știi că lupți pentru nimic, îl vezi pe celălalt ca și cum ar fi totul.
Tot ceea ce se învârte în viața ta, tot ceea ce trece cu 200 km pe oră și uneori nici măcar nu se oprește pentru a bea o gură de apă. Ai spus de nenumărate ori că te-ai săturat să iubești, că nu meriți toate acestea.
Ai plâns, te-ai dat peste cap, ai cerut sfaturi la prieteni dar, până la urmă, nu ai urmat niciunul. În cele din urmă, toată lumea a devenit drăguță și părea îi place drama ta. “Furie”, acesta este cuvântul care descrie cel mai bine ceea ce simți.
Ești supărat(ă) pe tine. Pentru că, de fiecare dată când spui că va fi ultima dată, de tot atâtea ori cedezi la aceeași greșeală. De fiecare dată te afunzi din ce în ce mai adânc. De asemenea, ești supărat(ă) pe celălalt pentru că, în timp ce te iubește, lasă la mijloc ceva care este deasupra voastră.
Știu că oricine iubește cu adevărat, poate. Nu lasă povești neterminate.
Soarta este cea care îți bate la ușă și tu nu-i deschizi. Și dacă îți dorești atât de mult libertatea, atunci învață să trăiești doar cu ea de acum înainte. Lasă-o să aibă grijă de tine, să aibă grijă de tine, să te iubească.
Dragoste neterminată sau altfel spus: „Îți datorez și îmi datorezi o ultimă îmbrățișare”. Și va fi mereu cealaltă jumătate a ta, care te-a lăsat pe jumătate.
