Una dintre cele mai frecvente greșeli pe care le fac oamenii în relațiile de cuplu, este aceea că își fac promisiuni nerealiste – de aici apar și dezamăgirile.
”Te voi iubi până la adânci bătrâneți!” – Serios!? Dar de unde știi tu ce vei simți peste 10, 20, 30, 40 de ani? O altă promisiune care, de această dată, se face în fața Lui Dumnezeu: ”Până când moartea ne va despărți”…
Păi dacă e pe-așa, de ce mai există divorțul în codul civil? Adică statul român încalcă cu bună știință credința propriului popor!?
Hei, oameni buni, nu există garanții în iubire.
Pot exista garanții doar dacă este vorba despre o căsătorie de conveniență, însă atunci nu mai putem vorbi despre iubire. Iubirea nu are nevoie de garanții, promisiuni sau cuvinte goale – fără conținut. ”Am să te fac fericită”… mda… și ce te reține!?
Fă-o fericită și las-o să se convingă singură de asta!
Sincer, acest gen de angajamente pe termen lung, mi se par nerealiste – niște minciuni. Este drept, așa simți atunci când ești foarte îndrăgostit de cineva, însă asta simți doar în acel moment.
Nu poți să-i spui celui de lângă tine chiar tot ceea ce îți trece prin cap – este nevoie de o selecție realistă a gândurilor. Cum poți să garantezi că asta vei simți și peste un an, 10, etc.?
Dacă tot simțim nevoia de a oferi garanții în iubire, ce-ar fi să promitem doar atât: că vom face tot posibilul, că ne vom da tot interesul – să ne arătăm disponibilitatea de a face totul pentru a reuși să construim o relație care să treacă testul timpului.
O relație nu înseamnă numai iubire, îmbrățișări și sărutări pătimașe, adesea ea reprezintă o călătorie în necunoscut.
Știi că pleci la drum cu cineva pe care crezi că îl cunoști destul de bine, însă nu știi ce obstacole îți vor apărea în cale, cât de ușor sau anevoios va fi drumul, dar mai ales: nu știi cât va dura această călătorie – dacă va fi pentru o vreme sau pentru totdeauna.
