După prima „răcire” a unei legături, fie ea de prietenie, fie de dragoste, cauți să-ți găsești propria reacție la ceea ce se întâmplă. Să vorbești, să provoci, să taci, să ignori sau să pleci?
Orice ai alege, simți în interiorul tău, că nimic nu va mai fi la fel.
Te distanțezi emoțional și, de acum încolo, ești mereu mai atent la ceea ce faci și ce spui. Cu alte cuvinte, îți pierzi propria autenticitate și spontaneitate. Începi să gândești suspicios și nu te mai simți confortabil să stai mult timp cu acești oameni.
De multe ori, în viața noastră, întâlnim oameni care una spun când suntem prezenți și alta spun când suntem absenți. Este foarte trist să vezi câtă ipocrizie se poate ascunde în spatele unui comportament.
La început îți este greu să accepți că cineva poate fi așa, însă când se confirmă, ești șocat și apoi dezamăgit. Ești dezamăgit, pentru că nu te așteptai ca anumite persoane, cărora nu le-ai greșit niciodată, să îți ofere un astfel de tratament.
Te întrebi care este motivul care îi determină pe oameni să spună altceva decât ceea ce cred, când ar putea fi mai direcți, mai sinceri.
Dacă nu îți place de o persoană, de ce trebuie să te forțezi să o faci să creadă că o placi? Într-un mod politicos și discret poți sta deoparte și evita contactul cu acea persoană. Nu există niciun motiv să fii răutăcios pe la spate.
Relațiile umane sunt afectate de minciuni, ipocrizie, necinste.
Dar de ce ne străduim atât să menținem relații care nu ne plac sau care nu ni se potrivesc? De ce încercăm să arătăm diferit față de ceea ce suntem cu adevărat?
S-ar putea să dorim să câștigăm ceva, s-ar putea să dorim să evităm certuri și discuții sau s-ar putea să nu dorim să stricăm relațiile de familie. Oricare ar fi motivul, singurul lucru cert este că, până la urmă, adevărul va fi dezvăluit cumva.
La un moment dat, va deveni evident dacă cineva ne tratează cu adevărat autentic sau depune eforturi pentru a ne părea „corect”.
În ciuda a tot ceea ce vom întâlni, în ciuda dezamăgirilor pe care le vom experimenta, nu ar trebui să cădem în capcana de a privi toți oamenii cu suspiciune. Indiferent de clasa de oameni pe care o întâlnim, trebuie să rămânem fideli adevărului nostru.
Nu trebuie să adoptăm modelul pe care îl urmează alții.
Nu ai nevoie de minciuni pentru a iubi și pentru a fi iubit, pentru a evolua, pentru a supraviețui. Este mai cinstit să fii sincer și să îți continui viața fără a fi încerca să îi mulțumești pe toți.
Nu ascunde ceea ce ești, acceptă criticile bine intenționate și nu te mai strădui să fii pe placul tuturor sau să te înțelegi cu toată lumea.
Înarmat cu bunătate, tact, demnitate, integritate și maturitate, poți purta discuții cu tot felul de oameni. Nu este ușor să rămâi autentic. Totuși, dacă pierzi asta, riști să-ți pierzi adevărata esență.
Dacă ai nevoie de lingușire și cuvinte false, poți să te lași cu ușurință mințit, chiar dacă în adâncul tău știi că nu este adevărat. Totuși, dacă te descurci cu respingerea sau cu neacceptarea, atunci nu trebuie să plângi după relațiile care se dovedesc a fi nedemne de așteptările tale.
La urma urmei, nu avem nevoie de mulți oameni în jurul nostru, ci doar de cei ale căror griji, interese sau motive sunt atât de autentice, încât nu poți să nu simți asta. Bunătatea și dragostea te „pătrund” și „ating” atât de mult, încât te fac să vezi limpede ceea ce este adevărat și ceea ce este fals.
Așa că, să ne concentrăm pe relațiile care ne inspiră și să-i lăsăm pe toți ceilalți care ne vorbesc de rău. Ei să rămână ceea ce sunt, pentru că, poate, așa au fost învățați să fie.
