Oameni care nu s-au apropiat niciodată de teama respingerii de către celălalt, oameni care s-au conectat romantic sau prietenos, dar care nu se amestecă în viața celuilalt pentru a nu-l supăra.
Oameni importanți care nu mai fac parte din viața noastră de zi cu zi.
Oameni care își vor dori mereu, discret și de la distanță, să afle despre ceilalți, să le “pândească” viața ca spectatori și nu ca protagoniști.
Cu siguranță, o astfel de persoană va exista din ce în ce mai mult în viața ta. Și este foarte posibil să fii și tu unul pentru altcineva. Un paria, o aproape fericire, o relație trecută, un prieten pierdut. Sentimentele nu sunt o pereche de pantaloni pe care îi schimbi pur și simplu pentru că te-ai saturat de ei sau pentru că nu ți se mai potrivesc. Ele sunt o ștampilă pe care o vei purta până când se estompează complet.
Nu se poate să te trezești într-o zi și să spui că nu te mai interesează o persoană care, până ieri, într-un fel sau altul, exista lângă tine sau în interiorul tău. Când ai dezvoltat sentimente reale pentru cineva sau ați trecut prin momente împreună, indiferent dacă sub eticheta relației standard sau nu, este greu să le ștergi peste noapte.
Dragostea poate să dispară, dragostea poate să nu fie la fel de puternică, dar grija, interesul, un „vreau să fii bine”, rămân. Același lucru este valabil și pentru prieteniile care au apus. Dacă ai fost legat de o prietenie puternică, care din anumite motive nu mai există, îți va păsa întotdeauna, chiar și puțin, că celălalt este bine.
Dar există și granițele imaginare, acele convenții tăcute pe care le fac oamenii care “separă”.
Am învățat să dispărem, din egoism, pentru că „așa trebuie să fie”, pentru că s-a “terminat”. Și totuși, dacă îți pasă de cineva doar atunci când este în viața ta, atunci nu l-ai iubit niciodată cu adevărat.
Așa că, pentru a păstra pretenția, privești de la distanță. Succesul Facebook-ului și rețelelor sociale în general, care acum fac parte integrantă din viața majorității oamenilor și, pe cât de mult ne separă și ne îndepărtează de comunicarea adevărată, ele ne unesc în situații diferite.
Vei intra pe profilul celuilalt, vei căuta. Poate ești fericit pentru bucuria celeilalte persoane, poate ești trist pentru că nu îi ești alături și îți este dor de ea, poate ești gelos. Dar nu vei înceta să cauți, chiar dacă o faci rar.
Vei întreba o cunoștință comuna, presupus la întâmplare și indiferent, vei trece pe lângă magazinul în care lucrează. Doar să o vezi, chiar dacă nici măcar nu o saluți. Vei ști și ea va ști că acea privire este contractul tău tăcut de care ai nevoie.
În altă zi, s-ar putea să trimiți un mesaj sau să primești un apel telefonic.
Vei schimba niște conversații formale, cu jena care li se cuvine, dar îți vei reaminti prezența și taci, ținând cont că, atâta timp cât ți-a răspuns, este bine chiar daca nu este.
Cea mai “sensibilă” categorie a acestor oameni, sunt cei cărora le dai drumul fără ca ei să-și dorească. Cei pe care i-ai alungat în timp ce te iubeau. Îți pasă de ei, dar cum îndrăznești să arăți asta? Degetul se blochează la scrierea mesajului, cursorul clipește cu încăpățânare și, de cele mai multe ori, mesajul este trimis.
Respecți efortul celeilalte persoane de a te uita, de a te scoate din mintea ei, de a tace peste. Nu vrei să o superi și nici să te descurajeze și să-ți înțeleagă greșit interesul. Iar tu taci. Aștepți ca Facebook sau pe cineva cunoscut să te scoată din necaz.
Deci, pentru unii astfel de oameni, vei fi mereu acolo.
La propriu și la figurat. Indiferent câte distanțe vă despart, indiferent câte conversații amare ai schimbat, indiferent câte dezamăgiri ai gustat, un „vino, am nevoie de tine” este suficient pentru a reseta totul. Atunci îți iei inima și fugi.
