Începi cu un sac plin de oameni. Oameni pe care îi numești cunoscuți, prieteni, colegi, cei mai buni prieteni, vecini, foști colegi de clasă. Cât de plin de viață te simți cu atât de mulți oameni lângă tine, gândești tu și zâmbești inocent.
Faci doi pași și simți că sacul a devenit mai ușor. Îl deschizi și vezi că unii lipsesc, că unii au plecat sau că i-ai dat afară chiar tu. Nu, nu-ți face griji, ei nu te vorbesc rău, nici tu nu îi vorbești de rău pe ei, așa sunt oamenii, pur și simplu se pierd, pur și simplu nu continuă, pur și simplu nu se potrivesc.
Închizi geanta inexpresiv, pentru că încă ți-au rămas mulți alături, încât nu-ți pasă.
Mai faci trei pași. Deodată rămâi blocat. De parcă s-ar fi ușurat iar, o altă dezonoare. Îl deschizi și ce vezi: Nici jumătate dintre ei nu au mai rămas. Dar, parcă, s-ar fi adăugat alții, câțiva, nu mulți.
Dar cum rămâne cu dorința? Ai jura că unii vor intra și alții nu vor ieși niciodată.
Închizi gânditor sacul și faci încă patru pași. Dar sacul se simte mai ușor ca niciodată, periculos de ușor s-ar spune. Te oprești să vezi dacă sacul s-a înțepat și s-a golit dintr-o dată, dar îl poți vedea foarte bine.
Îi descurci șireturile legate și te uiți înăuntru. Dar te gândești la cei o sută de hoți, ce s-a întâmplat? Unde au dispărut toți? Te uiți aici, te uiți acolo, vezi câțiva nomazi. Mai faci un pas mic, nu mare, iar acum ești sigur că sacul a fost înțepat. Te uiți la el de jos și într-adevăr vezi că este o gaură.
Zăbovești o vreme pe ici și colo, până când observi că sunt câțiva care stau pe-aici și se chinuie să țină, dar nu renunță. Nu sunt mulți. O mână de oameni. Oamenii tăi… Te uiți la ei și îi recunoști. Sunt cei a căror absență era câteodată vizibilă doar cu ochiul, pentru că știai că sunt undeva acolo.
Ei sunt cei care, chiar și în propriul lor sac de prietenie, tu ești cel care s-a prins, care nu a renunțat.
Legi cu bucurie sacul, îl arunci pe spate și îl veghezi ca pe ochii din cap. Nu îți mai este frică să fii gol, ci să fii plin, pentru că în sfârșit te simți mai plin ca niciodată. Și dacă ei îți spun că este vina ta că i-ai băgat pe toți în același sac, spune-le că în sacul prieteniei pot încăpea mulți, dar până la urmă îi ține doar pe câțiva.
