Un om, nu poate fi considerat întreg dacă îi este teamă să își deschidă inima și să își exprime sentimentele.
De când a devenit iubirea un lucru atât de rău, încât am ajuns să fugim de ea, să fim lași? Nu este un lucru atât de rău să spui „te iubesc”, „am nevoie de tine” și „mi-e dor de tine”.
Nu trebuie să-ți fie frică, asumă-ți riscul. Este mai bine să-ți exprimi gândurile decât să le ții închise de frică sau din egoism.
Oamenii s-au născut cu nevoia de a avea un partener alături. Nu contează dacă va fi pentru totdeauna sau dacă va fi doar pentru un timp limitat.
Important este să poți trăi dragostea și să te bucuri de ea atât cât durează.
Aha, îți protejezi inima, ca să nu suferi. Și ce o să faci cu inima ta neatinsă de dureri, atunci când ești singur(ă), pentru că ți-e frică să te predai în brațele celuilalt?
Ce rost are să sufoci ceea ce simți, gândindu-te că așa vei avea super imunitate sufletească? Nu mai îți dorești să fii uman? Te-ai născut doar pentru a supraviețui?
Este decizia ta. Dragostea necesită riscuri, este adevărat. Este un risc pe care ți-l asumi punându-ți sufletul în palmele cuiva, însă iubirea nu este doar suferință.
Este mai bine să suferi pentru că ți-ai desfășurat pe rând frunzele inimii și s-au transformat în scrum, decât să le ții în piept neatinse până se usucă și cad.
Abisul nu este doar sufletul omului, ci și dragostea și romantismul.
Cazi în el și călătorești în necunoscut, pe barca speranței. Jumătate de om, este cel căruia îi este frică să călătorească pe corabia iubirii. Merită riscul, zic eu.
Viața este plină de satisfacții. Poate că uneori întârzie și nu primești ceea ce îți dorești la timp, dar nu uită niciodată. Mai devreme sau mai târziu, viața îți va da propriul ei răspuns – când vrea ea, nu când vrei tu.
Deschide-ți inima, chiar dacă va fi călcată în picioare. Gustul lăsat de trădare și despărțire este amar, greu de înghițit, nu zic… Dar când simți dragostea și bucuriile ei, totul este magic.
Personal, prefer să plâng pentru o dragoste pe care am avut-o și am pierdut-o, decât să nu o fi trăit-o vreodată din lașitate.
Am navigat pe mările dragostei, m-am aventurat și am urmat-o în toate porturile. Am avut parte de furtuni, de vreme rea și am căzut la un moment dat.
Pe cât de fericit am fost cunoscând iubirea, pe atât de rănit am fost pierzând-o. Dar a trecut. Și nu mi-e frică. Și parcă m-aș aventura din nou…
