Mai mult decât oamenii care nu zâmbesc deloc, mă sperie oamenii care zâmbesc fals.
Mă sperie cei care își pun “masca” zâmbitoare în fiecare dimineață, ascunzând bine fiecare jenă, slăbiciune și complex, și apoi izbucnesc.
Nu mai întâlnim chipuri cu adevărat zâmbitoare pe stradă. Doar măști care râd rece. Chipuri inexpresive, cu zâmbete reci pictate, care se târăsc cu ele. Trupuri captive, goale de emoții și umanitate, rătăcind fără rost, ca „efigii umane”, nemulțumiți și mânați de lăcomia lor.
Supărările, se ascund în spatele zâmbetelor false, iar umbrele antropomorfe înglobează toate minciunile realității lor sumbre, într-un „totul este bine”, la care îți răspund în grabă și își continuă drumul către nefericire.
Trupuri incomode, destinate să sacrifice “vreau” în căutarea unei „fericiri temporare”.
Ard visurile de bunăvoie, pentru a le lumina întunericul și a le încălzi sufletul înghețat. Nemulțumiți și nesățioși, ei cer mereu mai mult decât au și, indiferent de ceea ce primesc, nu este niciodată de ajuns.
Ei urmăresc ceva, le lipsește ceva! Ei aleargă, fără să știe unde vor să ajungă!
Ei nu se bucură! Ei nu trăiesc! Ei doar aleargă, pentru a prinde o așa-zisă fericire într-o „situație interesantă” care, însă, este însărcinată cu monstrul nefericirii lor.
Păpușile cu lanțuri strălucitoare merg atât de departe, atât cât le permiți, și se opresc brusc și așteaptă impasibili ca perdeaua să cadă.
Există doar într-un teatru al absurdului.
Rostesc cuvinte care nu le aparțin, ascunse în spatele încrederii măștii. Și apoi, se aliniază și iau calea cea mai ușoară.
Drumurile spre înstrăinare și izolare, au treceri minore.
Prioritatea este întotdeauna acordată celui mai rapid care ajunge la ea. Cea mai aglomerată stradă, este cea a indiferenței! Chiar dacă duce la o fundătură, tot mai mulți oameni ignoranți și apatici sunt prinși în falangele sale. Încântați, conduc orbește cu “nimic” drept coleg de călătorie și “nicăieri” drept destinație.
Și totul rămâne la fel, atâta timp cât rămânem inactivi.
Atâta timp cât le zâmbim mecanic măștilor, ele vor exista și se vor preface! Se vor înmulți atâta timp cât le tolerăm.
Atâta timp cât urmărim „așa-zisa fericire”, pe drumuri greșite, vom asigura fundături și nefericire celor nemulțumiți. Nu-mi plac oamenii care poartă măști. E multă “ipocrizie” și îngheț!
