Dacă nu este dragoste, nu ești înclinat să-i dai însăși existența ta, și nici nu ai pretenții, așteptări, speranțe și vise de la celălalt.
Trădarea, dezamăgirea, tristețea, durerea indiferenței, a pierderii și chiar a urii, sunt lucruri care nici nu-ți trec prin minte, nici măcar nu le simți pentru cineva de care nu îți pasă profund.
Nimic nu îți poate provoca durere așa cum o face dragostea.
Dulce-amărui este gustul dragostei încă de la început. Chiar și atunci când simți acei primi fluturi, când realizezi că începe să-ți pese de cineva mai mult decât de obicei. Inima îți începe să bată mai repede cu fiecare cuvânt, privire, sărut.
Anxietate, frică, incertitudine.
Dacă nu este reciproc? Dacă te îndrăgostești și celălat nu? Dacă nu ești suficient? Dacă ești prea mult? Ce se întâmplă dacă iubesc și nu sunt iubit în schimb? Și dacă se termină?
Când vine vorba de dragoste, totuși, nu prea ai de ales, nu-i așa? Și dacă nu ai de gând să te îndrăgostești, vrei sau nu, se poate întâmpla. Și dacă se termină, va fi dureros. Chiar dacă tu ești cel care pune capăt.
Ai fost avertizat.
Peste tot în jurul tău, în literatură, artă, muzică, se șoptește că iubirea, reciprocă sau neîmpărtășită, te poate răni.
Uneori doare ca o palmă peste față. O durere ascuțită, o senzație de arsură și o înțepătură care persistă o vreme. Ar putea să doară ca un pumn în stomac, lăsându-te năuc, incapabil să-ți tragi respirația sau să stai în picioare, cu o durere puternică care îți rupe inima în jumătate.
Sau poate ca un os rupt, durere acută, aprinsă, care îți taie respirația și te face să țipi de agonie. Durere care, are nevoie de ajutorul altuia pentru a se vindeca. Și chiar și în timp ce te vindeci, tot te mai poate face să suferi. Și chiar și după ani, în anumite zile, vei mai putea simți rămășițe ale traumei.
Este singura durere care, cu adevărat, nu poate fi amorțită. Muncești până nu mai poți gândi corect, ieși cu prietenii și faci tot ce vrei, bei până leșini, faci tot s3xul fără sens pe care îl poți face și tot nu scapi.
Noaptea, când îți întinzi capul pe pernă, în patul tău rece, rămas singur cu gândurile tale, ce zici? Mai ești amorțit? Chiar ai uitat?
De ce atâta durere totuși?
Pentru că există o agonie dulce în dragoste, o euforie bețivă care creează atât de multă dependență, încât ignori temerile, îndoielile și avertismentele.
Pentru că, chiar și cunoașterea amenințării, chiar și cunoașterea pericolului, tot merită. Nimic nu este menit să dureze pentru totdeauna. Lucrurile se schimbă, evoluează, se transformă, sunt fluide și la fel de volatile ca timpul care trece.
Fără iubire, suntem incompleți.
La un moment dat, patul tău va fi prea mare și prea rece doar pentru tine. Te vei sătura să dormi singur. Vei dori să simți acea căldură, să te simți important pentru cineva. Că și tu ai un „cineva” pentru tine, chiar al tău, care simte la fel…
Nu există cuvinte suficiente pentru a descrie frumusețea absolută și întregimea pe care o simți în interior, puterea și curajul pe care fericirea de a fi îndrăgostit le aduce cu ea, atingând divinul, chiar și doar cu vârful degetului, chiar și doar pentru puțin timp.
Poți să spui, sincer, că ești dispus să trăiești fără ea pentru totdeauna?
Pentru că nu există o persoană pe acest pământ care să nu aibă nevoie de iubire. Sunt cei care spun că nu au simțit-o niciodată, că sunt chiar incapabili să o simtă. Nu cred. La un moment dat, au fost la fel ca tine; cineva care a iubit prea mult și a fost rănit.
Ei doar au găsit acel comutator și l-au închis. S-au convins că le este mai bine fără toate acestea și au început să-și trăiască viața ca și cum ar fi deasupra întregului concept.
Este nevoie de multă muncă pentru a putea construi ziduri în jurul inimii tale. Trebuie să te cunoști extrem de bine pentru a-ți putea controla emoțiile și pentru a putea pleca atunci când realizezi că ești aproape de a simți ceva mai mult decât un simplu interes.
Este nevoie de aplicarea unei logici dure și reci pentru a putea ieși la timp. Și singura modalitate de a avea toate acestea, este să știi totul despre durere, să ai un punct de referință. Cinicii nu s-au născut cinici. Nimeni nu s-a născut cu o capacitate înnăscută de a evita iubirea și durerea care, inevitabil, vine odată cu ea.
Pune totul în balanță și vezi care cântărește mai mult: frica de durere sau frumusețea supremă a iubirii?
Rămâi în siguranță și în afara pericolului dacă ți-e frică de durere. Simte doar la suprafață și nu o lăsa să te pătrundă adânc. Nu te îndrăgosti și nu-ți face griji. Însă îi vei răni pe ceilalți pentru ca tu să nu fii rănit. Asta vrei? Sigur? Dacă da, atunci ești un egoist și un laș!
