Plinătatea timpului va veni – uneori curând, alteori după ani de zile. Dar de venit va veni, mai devreme sau mai târziu. Pentru toți și pentru toate ce am făcut.
Uneori, vine în doze mici, la fel ca o mușcătură de țânțar, doar cât să te scuture din poziția ta în general confortabilă. Alteori este sub forma unei palme pe care nu știi de unde ai primit-o. Și alte ori vine ca o lovitură sub centură care acum te pune la pământ.
Viața este atât de simplă și noi am făcut-o să pară atât de complexă…
Ce dai, aceea primești. Două cuvinte (dai-primești) atât de înțelese, atât de previzibile. Și totuși încurcă. Și totuși educă. Și totuși complică lucrurile de o mie de ori. Acum, spune-mi, ce se întâmplă dacă dai, dai, dai și nu primești nimic?
Eh, nu se poate, la un moment dat vei primi ceva. Vei gusta fructe dulci și delicioase pentru un efort pe care l-ai semănat cu mult timp în urmă. Niște scuze pe care le-ai așteptat ani de zile și ai fost atât de rănit(ă) de întârziere.
O justificare care s-a pierdut pe drum. O recunoaștere a caracterului și a sufletului tău de la cineva care, poate, nu te-a apreciat așa cum ar fi trebuit la momentul potrivit. O îmbrățișare caldă și duioasă pe care o vei primi. Un mulțumesc din suflet. Chiar și un adevărat „te iubesc”, îl vei auzi cândva.
Totul se întoarce, atât tristețea cât și bucuria, fericirea și nefericirea, toate se întorc la expeditorul lor. Și dacă spui că vei face ceea ce îți place și nu îți pasă de ceea ce le provoci celor din jurul tău, atunci ești adânc scufundat(ă) în noapte.
Și binele și răul, totul va fi plătit în viață.
Găsești totul în fața ta, lângă tine, vizavi de tine, făcându-ți cu ochiul viclean sau cu un zâmbet strălucitor. În plinătatea timpului…
