Dragostea și prietenia sunt sufletele gemene ale umanității. Ea strălucește constant în ceața și întunericul epocii noastre inumane, neprietenoase și egoiste. Astăzi oamenii sunt stăpâniți de sentimente ambivalente.
Sigilați ermetic în spațiul lor privat, nu vor să aibă contact cu nimeni. În interior, totuși, își doresc ca cineva să pătrundă și să spargă cușca singurătății lor cu un zâmbet.
Învățăm de la copiii mici să scriem “eu” și nu “întâi”. Crescând, s-ar putea să nu învățăm niciodată să spunem și “da”, să iubim. Rămânând astfel, în esență, captivi ai noștri înșine. Regi într-un Regat singuratic.
Să împărtășim misterul iubirii și să devenim cetățeni în țara umanității.
Au trecut atâtea secole pentru ca strigătul omului să devină vorbire, iar pentru majoritatea oamenilor o viață întreagă nu este suficientă pentru ca vorbirea să devină conversație.
Devenim constant îndepărtați și înstrăinați de viață și de ceilalți prin iubirea însăși și, în esență, nu reușim să vedem că în acest fel suntem înstrăinați de noi înșine, de însăși natura noastră. Devenim ființe nefirești.
Cu cât atașamentul față de ego-ul nostru este mai mare, cu atât ne pierdem mai mult. Oamenii caută peste tot cheile păcii și nu văd că dragostea le are în centură. Dragostea este o legătură mentală de simpatie, afecțiune și devotament, cu un caracter altruist.
Poate fi menținută fără reciprocitate și îmbrățișează pe toată lumea. Și asta pentru că iubirea este un fapt existențial, un sentiment profund cu putere și tandrețe infinite. Rezultatul acestui sentiment este că un sentiment de euforie și siguranță emanat din sufletul uman dă și sens vieții umane.
Dragostea începe cu o dimineață bună, cu o strângere de mână, cu o privire caldă, cu un zâmbet, cu o conversație dulce la începutul fiecărei zile, creând cu exploziile universurilor iubirii și umanității care fac viața umană trăibilă.
În dragoste, cine iubește cu adevărat și corect din punct de vedere psihologic și îl respectă pe celălalt, cu atât mai mult îl ajută să evolueze conform propriei sale naturi. Oamenii transformă adesea floarea iubirii într-o floare carnivoră care prinde aproapele, persoana iubită, și îl drenează. Îi privează sufletul în numele iubirii.
Nimeni nu are acest drept.
Cei care știu să iubească cu adevărat, nu vor să domine, ci îl studiază cu atenție și îl psihologizează pe celălalt, înconjurându-l cu interesul lor, ca să-l ajute la nevoie, mereu cu afecțiune și tandrețe.
Pentru că iubirea este Bunătatea sufletului. Dragostea este o îmbinare cu celălalt, în care fiecare își păstrează individualitatea intactă și nealterată. O iubire în care persoana nu vede persoana iubită ca pe o prelungire a sa. Chiar dacă ești jumătate dintr-o relație, trebuie să rămâi întreg ca persoană, dincolo de relație.
O suflare, care în loc să epuizeze, întărește sentimentul unic al iubirii noastre, îl stimulează și îl reproduce, îl dezvoltă și ne evoluează împreună, să nu ne stea dragostea în cale, izolându-ne de lume.
Pentru că această fugă de oameni atunci când se perpetuează și devine un mod de viață, chiar și atunci când începe ca iubire, nu are viitor. Dragostea este un foc care este alimentat, nu numai de celălalt, ci și de alții.
Arta iubirii se află în spatele cortinei vieții.
Cea pe care oamenii nu o pot alege. Cel care se află chiar în fața ochilor lor și pe care îl ignoră cu încăpățânare, este în fața lor și îi caută. Ei fac ca cel mai ușor și mai simplu lucru să pară dificil și de netrecut, imposibil. Ei fac dragostea inexistentă în viața lor.
Ei devin neiubiți. Ei se lipsesc de fericire. Se uită peste tot, cu excepția locului unde ar trebui. Dar este atât de simplu. Nu te pierde în cuvinte și gânduri, în căutări îndelungate, nu vei găsi dragostea acolo. Drumul care duce la ea, este unul singur – cel care aduce viață iar modalitatea de a-l găsi este din nou una și singura.
Vrei să-ți spun? Taci și ascultă viața, ascultă-i ritmul. Ascultă!
Ai auzit? În spatele acestei perdele se ascund toate secretele evidente. Este atât de simplu și frumos. Bătăile inimii tale sunt. Învață să le asculți, să trăiești melodia, să dansezi pe ritmul ei. Trăiește, îți spune ea. Dar nu are cuvinte să-ți spună. Trebuie să înveți să vorbești limba ei. Se numește umanitate. Și oamenii o vorbesc. Cei care au învățat din viață să o asculte.
