Iertarea este un proces care necesită timp și efort mental (în funcție de cât de mult a fost rănită persoana care iartă) dar atunci când este realizată, îi oferă persoanei răscumpărare și pace interioară.
Dacă iert nu înseamnă că uit răul pe care mi l-au făcut, ci dimpotrivă. Înseamnă că trebuie să îmi aduc înapoi în minte toate evenimentele care m-au rănit, să le procesez, să-mi aduc înapoi în memorie răul pe care mi l-au făcut și apoi să vină procesul eliberării.
Iertarea nu înseamnă în niciun fel că uităm durerea pe care ne-au provocat-o, dar nu permitem ca aceasta să devină un factor inhibitor în progresul nostru în viață și în dezvoltarea noastră personală. Iertarea te eliberează de capcana urii care distruge persoana care o simte, deoarece o închide într-un cerc vicios de răzbunare.
Răzbunarea în sine, oricât de oximoron ar suna, în adâncul durerii psihice, dă dovadă de sensibilitate și tristețe față de o nedreptate pe care am suferit-o. Dar când dorința de răzbunare stăpânește sufletul însuși, atunci ne pierdem într-un vârtej și, în cele din urmă, ajungem să devenim necruțători și inumani, încercând pur și simplu să ne răzbunăm pe cel care ne-a rănit.
Desigur, ura și răzbunarea nu se opresc niciodată, deoarece celălalt va dori să ne rănească din nou și să ne provoace și mai multă durere, cufundându-ne într-o agonie nesfârșită și o frică nestăpânită.
Așa că, iertarea vine să vindece, oferind alinare.
Să iert nu înseamnă să aduc înapoi în viața mea persoana care m-a rănit, ci doar că nu vreau să-i fac rău, nu îmi doresc să i se întâmple ceva rău. Iertarea se poate întâmpla fără ca persoana care ne-a rănit să știe că noi am iertat-o.
Dar se poate ajunge la punctul de a ierta greșelile grave, abuzul, înșelăciunea? În primul rând că răul s-a întâmplat, fie că a fost iertat sau nu, timpul nu va fi dat înapoi. Durerea care ne-a fost cauzată de o situație dureroasă și de declinul nostru moral sau emoțional va rămâne cu noi, dar odată cu trecerea timpului se va diminua.
Iertarea va funcționa din nou terapeutic, deoarece ura, ca emoție distructivă, se va adăuga la starea noastră mentală nefavorabilă și va duce, cu siguranță, la ofilirea noastră interioară. Nu iertăm pentru alții, ci iertăm pentru a ne ușura durerea și amărăciunea.
În viață există echilibru – răul se întoarce la sursă.
O persoană care ne-a rănit, nu are nevoie să fie pedepsită de noi, pentru că mai devreme sau mai târziu viața va aduce același comportament pe care ni l-a dat cândva acea persoană.
Iertarea este cu adevărat o virtute care contribuie la sănătatea noastră mentală și fizică. În încheiere, aș dori să scriu o propoziție pe care o consider cea mai importantă pe tema iertării: „Nu există răzbunare mai mare decât să nu fii ca persoana care te-a rănit.”
