Ce tărie sufletească și ce caracter ascund cei care reușesc să se întărească prin ruinele vieții?
Nu este niciodată suficient să ai un tipar de viață, de genul: Să spui „sunt bine”, să zâmbești și să mergi mai departe.
Spui „sunt bine”, chiar dacă înăuntru tău ai inima ruptă în mii de bucăți și când încă vezi că visurile tale se transformă în scrum. Chiar și atunci spui „sunt bine”.
Puterea zâmbetului, nu este o simplă apăsare a unui buton. Doar printr-un efort zilnic, continuu, care necesită multă muncă, poți reuși să-ți transformi zâmbetul într-o armă.
Ne adunăm sufletul, bucățică cu bucățică, și mergem mai departe.
La urma urmei, după cum se spune: „zece necazuri sunt de ajuns”, izbucnești în plâns și îți aduni lacrimile izvorâte din nedreptate sau durere. O faci pentru toate lucrurile care au trecut prin viața ta și s-au dovedit a fi atât de „mici” iar tu le-ai dat o mare valoare.
Plângi pentru a rezista greutăților și pentru a depăși orice obstacol care îți mototolește moralitatea. Pune-ți ordine în viață și fă totul de la zero. Totul va fi bine dacă, în primul rând, ești bine.
Încearcă să-ți depășești temerile și slăbiciunea.
Salută minciuna cu adevăr bazat pe propriul tău caracter. Cele mai improbabile scenarii sunt create în liniște și tăcere. Din fericire sau din păcate, iese câștigător cel care luptă pentru victorie. Uneori este mai puternic, alteori nu.
Concluzia este că trebuie mult efort pentru a fi cu adevărat recompensat. Poate chiar ai încercat, dar poate nu atât de mult pe cât ar fi trebuit.
Mai mult sau mai puțin, veți vedea în jurul tău că „sunt bine” necesită credință. Trebuie să vă strângeți cu cealaltă mână și să vă concentrați pe rezultat. Spui „sunt bine”, pentru că viața nu este dreaptă. Dar nici tu, nici eu, nu suntem judecători.
