Odată, celebrul psihiatru maghiar-american Thomas Szasz (1920-2012) a afirmat că, în natura umană, „Un prost nici nu iartă, nici nu uită. Naivii iartă și uită. Cel inteligent iartă, dar nu uită.”
Unul dintre cele mai mari daruri pe care și le poate oferi o persoană este să recunoască importanța iertării și să se “antreneze” cu ea, în ciuda tuturor obstacolelor și dificultăților cu care se poate confrunta. Oricine este capabil să accepte darul și măreția iertării, va putea fi, de asemenea, eliberat de demonii săi.
Iert și uit?
Se spune că mărturisirea este unul dintre cele mai mari balsamuri pentru sufletul uman, întrucât efectele sale pozitive sunt dovedite și în sănătatea mintală a individului. Iertarea înseamnă eliberarea poverii emoționale a vinovăției pentru o anumită acțiune sau comportament. Se referă la ceva care este lăsat în uitare, slăbindu-se și destrămându-se în timp.
Resentimentele, amărăciunea, mânia, nevoia de răzbunare și dorința de a face rău altcuiva, nu o privesc pe persoana care alege să depășească momentele rele din trecut, să-și deschidă sufletul și să renunțe la toate sentimentele negative și gândurile sale pentru a merge mai departe. Cu toate acestea, pentru mulți oameni, acest proces se poate dovedi extrem de dureros, chiar imposibil!
Prima mare eliberare interioară, este conștientizarea că neiertarea nu oferă nimic, ci tinde să mențină furia și tensiunea interioară, trăgând persoana într-o rută de emoții negative. Tocmai acolo ar trebui să vedem clar puterea cu care ranchiună se ascunde în ea, care reușește să distrugă orice pepită de fericire și bucurie.
Nu putem doar să fim de acord cu iertarea
Adevărul este că actul de iertare nu este deloc un proces simplu. „Poruncindu-ne” să iertăm o altă persoană, automat invalidăm procesul, întrucât nu provine dintr-o voință sinceră. Unul dintre pașii principali și primii pe care trebuie să-i facem este să descoperim motivele principale care ne-au determinat să avem nevoie să iertăm pe cineva.
Analiza situațiilor și a motivelor care au dus la fiecare incident este cheia magică a mântuirii noastre interioare. Nu toate situațiile sunt la fel, la fel cum nu toți oamenii sunt la fel.
Fiecare și totul ar trebui să fie considerat individual, cu o percepție globală, care trebuie să fie guvernată în mod necesar de onestitate, corectitudine și empatie. Cu toate acestea, de multe ori, ordinele sociale care derivă din familie, din cultură sau chiar din sentimentul de vinovăție al fiecăruia, nu permit iertarea “făptuitorului”.
De fapt, o astfel de iertare forțată sau chiar superficială, poate declanșa rezultate exact opuse. În loc să răscumpere sufletul, ceea ce realizează, de fapt, este să creeze o furie, o rezistență și un comportament pasiv-agresiv acumulat față de ceilalți, în timp ce emoții precum depresia, vinovăția și rușinea alternează într-un ritm frenetic.
Cum ne putem vindeca?
Când suntem în faza de vindecare, învățăm că nu ar trebui să mai permitem emoțiilor și amintirilor să aibă control complet asupra noastră. Lucrând prin mânie și eliberându-ne de vicii inutile, facem loc pentru pacea interioară, împlinirea și sentimentul de libertate de care avem atâta nevoie.
Tratamentul se concentrează pe următoarele axe principale:
– Recunoașterea propriei noastre dureri interioare;
– Încercarea de a înțelege perspectiva și motivațiile persoanei pe care vrem să o iertăm și înlocuirea mâniei cu adevărata compasiune;
– Încercarea de a analiza motivele care au determinat-o pe cealaltă persoană să se comporte în acest fel;
– Iertându-ne pentru rolul pe care l-am jucat în relație;
– Exprimarea sentimentelor noastre în într-o manieră calmă, fără strigăte și ton agresiv, dar în așa fel încât să ofere satisfacție interioară și răscumpărare;
– Protejându-ne de victimizarea ulterioară prin învățarea recunoașterii potențialelor pericole în viitor;
– Luând decizia dacă să rămânem în relație, stabilirea noilor granițe și apărarea sinelui nostru interior, pentru a evita rănile viitoare.
Dar ce nu este iertarea?
Poate că am vorbit despre ce este iertarea, dar nu și despre ce nu este ea cu adevărat! Este important să ne dăm seama că actul de iertare nu rezolvă totul. Emoțiile reziduale pot rămâne în noi, adesea neputând înțelege de ce ne influențează încă viața.
Iertarea nu înseamnă a uita un eveniment care ne-a provocat durere sau de a pretinde că un eveniment traumatizant nu s-a întâmplat. Acest lucru s-a întâmplat într-adevăr și este necesar să o recunoaștem și să o tratăm în mod corespunzător, pentru a oferi cunoștințele necesare pentru situațiile viitoare, fără să rămână rămășițe din trecut.
Este important să înțelegem că iertarea nu este împletită cu apărarea sau justificarea comportamentului cuiva. Iertăm pentru a ne elibera singuri.
Iertarea nu dă cuiva permisiunea de a continua să ne rănească prin acțiunile și cuvintele sale și nici nu scuză posibilele comportamente trecute sau viitoare. Doar pentru că un comportament este iertat, nu înseamnă că se va schimba.
Singurul lucru care poate transforma și aduce rezultate, este să ne înțelegem propriul sine, să ne protejăm emoțiile, să ne schimbăm reacția imediată și să ne diferențiem, de acum înainte, rolul în fiecare relație.
Dar cel mai important lucru de reținut, este că iertarea este o practică intens personală – și uneori strictă – a propriului nostru sine, care duce la o îmbunătățire a sănătății și dezvoltării noastre fizice, mentale și spirituale. Cu cât reușim să ne înțelegem mai bine pe noi înșine și nevoile noastre personale, cu atât mai ușor îi vom putea înțelege pe ceilalți din jurul nostru.
