Doi bărbați, ambii grav bolnavi, erau internați în aceeași cameră a unui spital.
Doar unuia dintre ei i s-a permis de către medici să se ridice din pat, timp de o oră, în fiecare după-amiază, să meargă la singura fereastră din cameră și să privească o vreme viața din afara spitalului.
Cei doi bărbați au vorbit ore întregi. Au vorbit despre familiile lor, despre casele lor, despre locurile de muncă, despre serviciul lor în armată.
În fiecare seară, bărbatul care avea permisiunea să meargă până la fereastră, își petrecea timpul descriindu-i colegului său de cameră tot ceea ce vedea în afara ferestrei.
Zi de zi, bărbatul imobilizat la pat a început să trăiască anticipând aceste perioade de o oră în care imaginația sa putea să vadă o vreme în afara celor patru pereți fără viață ai camerei sale.
Fereastra dădea spre un parc cu un iaz frumos.
Rațele și lebedele se jucau în apă, în timp ce copiii își reparau bărcile. Tinerii îndrăgostiți se plimbau ținându-se de mână printre flori de toate culorile în timp ce, undeva în fundal, se vedeau puțin primele case ale orașului.
După cum a descris bărbatul de la fereastră, văzând în detaliu, bărbatul din cealaltă parte a camerei a închis ochii și și-a format imaginile în minte, cu imaginația sa.
Într-o după-amiază caldă, bărbatul de la fereastră descria o paradă în trecere. Deși celălalt bărbat nu putea auzi filarmonica, o putea vedea prin ochii celuilalt.
Au trecut zile, săptămâni, luni până când, într-o dimineață, o asistentă care a venit să le aducă medicamente, l-a găsit mort pe bărbatul care se putea ridica din pat. Murise liniștit în somn.
Asistenta a tresărit și i-a chemat pe doctori.
Rămânând singur în cameră, bărbatul imobilizat la pat a întrebat-o pe asistentă dacă poate fi mutat acum în celălalt pat, lângă fereastra la care se uita colegul lui de cameră. Asistenta a făcut cu bucurie schimbarea și, după ce s-a asigurat că se simte confortabil, l-a lăsat în pace.
Bărbatul și-a sprijinit încet și dureros corpul pe un cot și și-a ridicat fața, pentru a vedea lumea reală de acolo pentru prima dată. Ceea ce a văzut, nu a fost ceea ce se aștepta. Nu a văzut niciun parc, nici un iaz și nici un cuplu care să meargă ținându-se de mână.
Ceea ce a văzut la fereastră, a fost doar un perete alb.
Bărbatul a sunat-o pe asistentă și a întrebat-o cum i-a putut descrie colegul său de cameră, care a decedat, niște imagini atât de frumoase, în timp ce fereastra era orientată spre un perete.
Asistenta a răspuns că bărbatul care a murit era orb și nici măcar nu putea vedea acel zid. Ea i-a spus: „Poate că a vrut doar să-ți dea putere. Poate a vrut să te facă să te simți puțin mai bine.”
Este foarte frumos să-i faci pe ceilalți fericiți, în ciuda greutății situației tale. Tristețea împărtășită este jumătate de durere, dar fericirea când este împărtășită este dublată.
Dacă vrei să te simți bogat, stai jos și numără toate lucrurile pe care le ai și pe care banii nu le pot cumpăra. Ai fi surprins cât de multe pot fi. Fiecare zi pe care o trăim este un Dar. De aceea, haideți să privim cu optimism.
