O stea pe cer, nu înseamnă nimic până când cineva nu ne ia din brațe.
Poate suna trist, dar este adevărat. Este greu să apreciezi fiecare dar, fiecare prezență umană. Nu cunoaștem valoarea lucrurilor de zi cu zi și pentru că le luăm de-a gata, ignorăm adevărata lor valoare.
Așa că, dacă ne dorim chiar și puțin, ne simțim obligați să privim prin acea ușă care se închide în urma noastră, în speranța că va rămâne întredeschisă, ca să ne lase timp să vedem ce se află de cealaltă parte.
Poate că este prea târziu, poate că durerea pierderii ne aduce lacrimi în ochi, lacrimi de neconsolat în fața unui sfârșit iminent. Dacă ne oprim câteva clipe să ne gândim, vom înțelege că, de multe ori, nu reușim să recunoaștem esența vieții noastre, ceea ce ne este cu adevărat necesar.
Ne concentrăm mintea pe ideea unei permanențe, care este imaginară, prin care încercăm să ne justificăm indiferența față de ceilalți.
Nu toți suntem făcuți din același material ca eternitatea; dacă cineva nu apreciază prezența noastră, este mai bine să îi acordăm absența noastră. Ne-am săturat să perseverăm și, până la urmă, să nu simțim aprecierea în schimbul a tot ceea ce oferim. Prin urmare, este important să fiți atenți și să observați câteva semne de avertizare.
Tăcerea vorbește mai tare decât cuvintele celor care știu să asculte.
Problemele nu apar peste noapte, ci sunt însoțite de câteva jocuri tăcute, furie și ceartă. Astfel, aceste comportamente, nu sunt altceva decât reflectarea fidelă a ceea ce este închis în noi și are nevoie de respirație.
Este greu să rezolvăm dificultățile atunci când abordăm conflictele într-un mod indiferent, rece și îndepărtat, când nu avem chef să discutăm, când credem că totul este pierdut și lăsăm dragostea să moară încet.
Cu alte cuvinte, problemele nu sunt rezolvate imediat. Trebuie să încercăm să ascultăm totul, chiar și tăcerile care ne înconjoară ideile și gândurile.
Dezbaterea este menită să pună doi oameni, unul împotriva celuilalt, altfel nu are niciun motiv să existe. În mod similar, tăcerile sunt, de asemenea, esențiale, deoarece au o nuanță de mister. Se apropie încet, cu calm, nu în sensul că cei doi oameni se retrag, ci cu scopul de a analiza erorile și de a recăpăta înțelegerea între ei.
Tăcerile și conversațiile ne reunesc, dacă le putem înțelege, dacă ne apropiem și le recunoaștem valoarea, furia, ostilitatea și elementele individuale care alcătuiesc tăcerile și conversațiile. Deoarece neînțelegerile ne încurajează să ne regăsim, putem beneficia de bucuria de a vedea oameni care înainte erau departe de noi, apropiindu-se de noi, fără a fi nevoie să ne luăm rămas bun de la ei.
Nu-ți lua rămas bun dacă tot vrei să încerci.
Nu-ți lua niciodată la revedere dacă vrei să încerci din nou, nu admite niciodată înfrângerea dacă simți că poți continua să lupți, nu spune niciodată cuiva că nu-l iubești dacă nu îi poți da drumul.
Nu-ți spune niciodată la revedere în acest fel, pentru că „la revedere” înseamnă pierdere, dispariție, iar dispariția înseamnă uitare. Noi, oamenii, avem o tendință tulburătoare de a nu prețui suficient ceea ce avem în momentul dat, ci de a-l prețui prea târziu.
Din momentul în care ne dăm seama că am lăsat să plece o parte prețioasă din viața noastră, suferim. Acest lucru se poate întâmpla în momentul în care totul se prăbușește, chiar și puțin mai târziu, dar cert este că durerea ne va inunda mai devreme sau mai târziu existența. Ne dăm seama de importanța a ceea ce am avut atunci când l-am pierdut și nu știm ce ne lipsește până nu ne dăm seama.
Amintiți-vă că dragostea este plină de lucruri mici, de zi cu zi; griji, ocupații, furii.
Dragostea se trezește în fiecare zi cu imaginea unei persoane în inima ta. Dragostea înseamnă să ai grijă de celălalt, să-l faci fericit, să-l faci să plângă și să râdă de fericire, să-i spui cuvinte dulci și să-l faci o prioritate. Dragostea nu este ceva ce lași pentru a doua zi.
