POVESTEA TA: Am făcut cea mai mare greșeală a vieții

Distribuie:

Bună, am 40 de ani, iar povestea mea de dragoste începe cu 25 de ani în urma.

Eu, o pustoaică nebunatică și băiețoasă, el cu 4 ani mai mare decât mine. Eu elevă, el sportiv, jucând la o echipă de fotbal din localitate.

Primul nostru contact vizual a fost într-o zi foarte călduroasă, de vară, în curtea școlii din apropiere, acolo unde se întălneau de obicei majoritatea tinerilor. În acel moment, am încremenit vazandu-l. Un chip superb, iar despre corp nu mai spun… Era cel mai frumos tânăr pe care îl întâlnisem până atunci.

L-am abordat eu în formă de joacă, mai mult așteptând reacția lui. Spre surprinderea mea, mi-a răspuns glumelor într-un mod cât se poate de politicos și prietenos, lucru care mi-a dat și mai mult curaj.

Cu timpul, am ajuns să ne apropiem ca doi prieteni, apoi s-a întamplat să ne apropiem și mai mult, ajungând să devenim chiar iubiți.
A fost cea mai frumoasă poveste de dragoste, sinceră și copilăroasă.

Ne vedeam zilnic și ne iubeam foarte mult. A mai trecut ceva timp eu m-am maturizat și dintr-o puștoaică nebunatică am devenit o tanara foarte atractivă și cu succes la baieți. Eram amandoi foarte frumoși…

La un moment dat, ceva s-a întâmplat iar el s-a îndepărtat, cauza pe care nu o cunosc nici acum. Mă rog, a trecut timpul și fiecare și-a facut o altă relație, însa noi am continuat să ne întâlnim, să ne spunem fiecare poveștile. Redevenisem din nou acei prieteni intimi care își puteau povesti totul și care, se încurajau reciproc. Eu il iubeam ca o nebună doar că nu găseam curajul să-i spun, știind că el este într-o altă relație. Același lucru îl simțeam și din partea lui.

După cațiva ani, doar de prietenie, geloasă și crezând că sunt fără sanse la el, am decis să mă căsătoresc și să plec cât mai departe, crezând ca-l pot uita. Am facut marea greseală a vieții! Am sperat că aflând despre intenția mea, va încerca să mă oprească, însă nu a fost așa.

M-am căsătorit într-o altă țară, cu un bărbat pe care nu l-am iubit niciodată dar care mi-a oferit totul. Nu spun că nu am încercat să-mi iubesc sotul, doar că mereu m-am împiedicat de umbra trecutului meu. El, la rândul lui, s-a căsătorit, având acum fiecare familia lui.

Dupa 10 ani de absență, ne-am regăsit cu ajutorul internetului. În momentul regăsirii ne-am comportat ca doi adolescenți, cu fluturași în stomac, același sentiment pe care îl trăisem cu mulți ani în urmă și pe care aproape că-l uitasem.

Ne-am povestit fiecare viețile, ajungând la concluzia că de atâția ani trăim intr-o minciună, referindu-ne aici la relația de cuplu pe care o ducem fiecare. Ne iubim și acum cu aceeași intensitate și din păcate nu mai putem face nimic. Fiecare avem soț – soție și câte un copil… Ne vorbim destul de des  și speram ca un miracol să se poată întampla, ca noi doi să fim din nou împreună.

L-am iubit, il iubesc și îl voi iubi până la sfarșitul zilelor mele!

Poveste primită de la o cititoare.

Trimite-mi și povestea ta aici!

Distribuie:
loading...